Trebuie să depărtezi 
- îmi cerea ea în fiecare seară, 
înainte de a stinge veioza 
și a adormi în versul meu, 
epitetul; e ca o mască,
pe care nu întârzia să o dai jos
de pe fața adevărată a lucrurilor. 
Sunt tulburată când mă gândesc
la posibilitatea de a fi, 
într-o bună zi, 
o zână și eu. Îți amintești doar
câte nostalgii 
ți-am provocat prin atitudinile mele!
Tu mi-ai mulțumit pentru ele,
spuneai că au fost cauze nobile
pentru poeme
și am înțeles. 
Deseori, 
încercând să ajung la tine, 
mă opresc la epitet,
care acoperă versurile 
ca un voal regesc. 

Trebuie să ștergi,
îmi spunea ea în fiecare seară,
înainte de a adormi în versul meu, 
semnul de întrebare - apare ca o mască, 
pe care este necesar să o îndepărtezi, 
să nu întârzie prea mult pe fața 
adevărată a lucrurilor. 
Sunt tulburată 
de eventualitatea de a avea
și eu, 
într-o bună zi, 
expresia unei zâne. 
Îți amintești doar
câte sentimente 
ți-am determinat prin atitudinile mele.
Tu mi-ai mulțumit pentru ele, 
susțineai că au fost cauze autentice
pentru poeme
și am înțeles.
Hai, lasă-mă dorm 
și nu mă amenința deasupra cu vreun
punct sau cu linia de dialog. 

Porumbelul, 
care lovește cu aripile în geamul tău,
a fost aruncat de mine, 
ca piatră, 
să ieși, 
eu având brațele deschise 
pentru o mărginire 
a firii mele în expansiune.