Caiet, anul 1999. Citind o carte…

„Prea bine!”, 
el spune
și dă mai departe 
o pagină de carte,
zărește, în rânduri, 
diverse personaje. 

În balcon, 
picior peste picior, 
deși are chef să răspundă,
la întrebarea gazdei - 
agreează priveliștea?,
el tace. 

Cafeaua e vinovată, 
amăreala i-a înțepenit limba
în muțenie. 

În biserici, 
aproape de prânz, 
vin sfinții să cânte. 

 

Caiet, anul 1999. Întrebare

Din coșul cerului, 
melancolia a aruncat luna în barcă. 
Aici, îmbrățișați, 
doi îndrăgostiți își rezumau dialogul, 
atenți să nu provină,
din vorbe,
despărțirea. 

Luna aprilie coincidea cu adolescența, 
vârsta care-i ținea pe cei doi tineri 
reflectați în cupele unor petrecăreți 
de pe mal. 

Domnișoara a simțit, 
în mângâierea băiatului, 
inocență; firesc, s-a întrebat:
asupra sânilor ei triști,
ce mâini vor triumfa?