Mi-am sprijinit privirea de sânii tăi albi, 
desfăcuți în taină, 
dar, între mine și tine, 
va exista mereu o melancolie,
pe care nu știu în ce fel de cuvinte s-o înfrâng. 

Uneori, 
mi se pare că aerul susține,
deasupra, 
eterne fericiri. Numai atunci, 
pot diminua tristețile. 
Iată de ce îți cer să nu-mi reproșezi 
că, în versurile mele, 
din ample adorații, 
vor persista doar fine structuri.