Eugen Lovinescu sprijină scriitorii tineri. G. Călinescu doar îi indexează, deopotrivă cu aplicaţia lor la cultura universală şi cu mediile care le-au permis varianta operei. Criticul de la „Sburătorul“ în Istoria literaturii române contemporane semnalează două tendinţe în evoluţia poeziei interbelice: lărgirea registrului tematic şi trecerea de la epic înspre liric. În generozitatea lui onestă, distinge zece direcţii, cu precizarea de efect moderat, că marile personalităţi nu se pot încadra în limitele unui singur curent; poezia lui Arghezi de exemplu, este sinteza liricii tradiţionaliste cu poezia modernistă. De altfel, şi Paul van Tieghem în Literatura contemporană arăta că „scriitorul de geniu devine conştient de propria personalitate şi începe să se lepede de unele elemente ale curentului, iar pe altele să le transforme conform personalităţii lui“.
Citește în continuare Pagini de istorie literară