Iluzii ale oamenilor mici la suflet

Ascunși după cotloane,
piticii spionează,
cu ochii lor mari, cât le e talpa,
mișcările mele prin grădină.

Mă întind să iau din pom un rod.
Lor li se pare că am întins mâna spre lună.
Gutuia pentru ei e satelit,
iar puful de pe fruct, o senzație firavă de crepuscul.

Altminteri,
oamenii mici la suflet
își cunosc lucrul în odaia configurată la scară de obraz minuscul.
Îi plimbă atât de repede muștele - ca helicopterele.

Plutirea-i pentru dânșii un vis intempestiv,
iar musca, o țintă pe care o ajung dintr-o pornire inversă efectului,
doar pentru a o strivi în palme și, în bâzâitul ei ultim,
să înfunde mâncărimea înțepăturii de adineauri.