Fiecare zi, 
născută din soare, 
îmi ia din puteri, 
mai mult devenind eu 
ideea absolută despre mine, 
din cer. 

Cum se plimbă zeii 
pe lângă ideea, a cărei umbră 
pe pământ eu sunt, 
o văd ei ca pe stâlp? 
Se așteaptă ca, peste ani, 
să intru, 
cu al meu corp de robot, 
în trunchiul ideii 
și, de acolo, vehement,
să vorbesc 
despre traiul auster?  

Atunci, 
în straiul de foc
al metamorfozei, 
când voi luneca de pe planetă, 
în abis, 
oasele-mi vor rămâne în pământ...
Gura de unde 
mi se va auzi? 

Mi se spune - 
de către un ins, 
ce nu e fioros,
că nu figurez pe laptop. 
Din programare, 
pe cuvânt! nu mă mișc, 
nici pentru a-mi revedea, 
în rai, pe ai mei bunici. 
-Câr, mâr, 
că o fi, că n-o fi!

Mă ridic - 
fluviul Nil, 
comparativ cu mânia-mi, 
nimic nu va fi: 
-Vii tu la mine, 
în spate, cu trei povești, 
pe jumătate citite, 
să mă minți? 
La vătaf dau telefon!
Sultanul, 
cât de aspru, în fața lui Mircea Voievod, 
nu m-a întrecut în furia din prolog!


„Mesagerul n-are nicio vină!” - 
aud voci primprejur. 
-Să vină încoace stăpânul!
De ce-l expune pe el? 

Mutarea a fost în inima orașului, 
al cărei puls vibra a istorie 
și a trai arhaic pierdut. 

Niciun comision nu mi s-a mai luat, 
pentru consum 
și o stea în plus am primit, 
la care, în seară, priveam. 

Fără miaun, ieșită din penel, 
pisica privește la noi, 
cu niște ochi mari, 
ca două farfurii așezate
pe masa gri. În bucla fictivă,
pare a da cap în cap 
cu peștele solemn,
pe care l-ar înghiți, 
însă, de fapt, e înlemnită, 
ca un șevalet susținând 
pocale fără spumă.