Fiecare zi, 
născută din soare, 
îmi ia din puteri, 
mai mult devenind eu 
ideea absolută despre mine, 
din cer. 

Cum se plimbă zeii 
pe lângă ideea, a cărei umbră 
pe pământ eu sunt, 
o văd ei ca pe stâlp? 
Se așteaptă ca, peste ani, 
să intru, 
cu al meu corp de robot, 
în trunchiul ideii 
și, de acolo, vehement,
să vorbesc 
despre traiul auster?  

Atunci, 
în straiul de foc
al metamorfozei, 
când voi luneca de pe planetă, 
în abis, 
oasele-mi vor rămâne în pământ...
Gura de unde 
mi se va auzi?