Apele erau calde ca supa.
Aburi, 
groși ca stâlpii de lumină, 
se înălțau din scoarță.
Peștii bolboroseau,
pierduți în adânc.

Peisajul întreg se stabiliza, 
ca un aparat, 
căruia i se potrivește frecvența. 

Pentru a sări peste arborii căzuți în cale
(rupți de spinarea dinozaurilor 
care se zbăteau, 
arși de clima în schimbare), 
Adam și Eva aveau picioare lungi, 
precum la circ, 
se merge pe picioroange. 
Ca niște păianjeni bipezi arătau, 
celui care i-ar fi zărit, din depărtare. 
Ce mai! Erau doi mari atleți,
cărora, 
mărșăluind, 
genunchii li se toceau.
Cu fiecare pas al lor, 
natura se îmblânzea, 
fiindcă lor trebuia să li se facă loc
de trăit.
Au venit din paradis 
cu picioare și mâini telescopice,
dar, în gravitația nemiloasă, 
atributele fizice li s-au redus. 

Se poate spune, 
fără a da greș, 
că Adam și Eva s-au deplasat,
ca între două destinații,
de la înălțimea uriașilor din legende, 
la dimensiunile medii, 
ale oamenilor de astăzi...
Făceau pasul dinspre legendă (paradis),
spre realitate.
(Va urma)