Te-ai mirat, 
în seara de septembrie: 
am venit la tine, 
printre atâția corbi, 
să te invit în oraș.

Ora opt apasă, în ceas, pe șapte. 

O talpă, 
străină de cultură, 
strivește coloana vertebrală 
a Binelui în lupta cu propriile-i erori
de mișcare. 

O, cârduri de frunze! 
Croncăniți în urma ciorilor? 

Răspunsul stă într-o carte: 
al treilea anotimp
întârzie explozia fagului în galben
și chemarea din altă zare. 

Te-ai mirat, în seara de septembrie: 
am venit la tine, să te invit la plimbare. 

O talpă, 
străină de cultură, 
strivește coloana vertebrală
a Binelui în lupta cu propriile-i erori 
de mișcare. 

O, pasul miresei este încetinit
de căderea frunzelor!

La fiecare vers, pe care-l scriu, simțindu-l, 
am grijă să nu mă las sub autoritatea 
dicteului automat. 

Într-o clipă, 
curcubeul se va lansa, 
spre munți, 
din aparate speciale.

Sună sirena ambulanțelor, 
ambreiate de criticii literari, 
în curtea clinicilor de binefacere. 

Este un fel de tensiune în mine, 
când scriu. 
Privesc în jur, 
să nu fiu racordat 
la vreo rețea de electricitate. 
Dacă se întrerupe curentul, 
nu mai pot vedea pagina, 
deși într-atât s-ar cuveni 
să fiu familiarizat cu propriile idei, 
încât ar fi adecvat 
să le aflu traseul, oricum. 

Emisfera dreaptă a creierului tău
era atrasă de dictatură și protejată 
de Marcus Antonius și de alți simpatizanți. 
În sinapsele emisferei stângi, 
pitită și gingașă,
trona republica, 
dar nu și uneltirile lui Brutus. 

Grație focului din inimă, 
celor patru valve ale ei arzând, 
sângele curgea, uimitor de repede
în pieptul tău, 
astfel că, 
în urma loviturilor viclene de pumnal,
istoria întreagă,
după idele lui martie, anul 44 a. Chr.,
a fost însângerată. 
De atâta sânge, 
Rubiconul se îneca adesea. În timp, 
numai amintirea cavaleriei tale 
i-a limpezit undele. 

S-au bătut monede 
cu partea stângă a profilului tău, 
pentru a fi la vedere,
pentru eternitate, 
uneltirea contemporanilor. 

Ai cunoscut farmecul paginilor lui Cicero. 
Nu ai fost iertat de bunii zei ai Romei,
pentru scurta coborâre a minții
în celulele dragostei. 
Cupidon a stins,
cu o singură suflare, 
flacăra rațiunii tale, 
singurul opaiț aprins
în catacombele din epocă.