Pe geamul orizontului, 
Dumnezeu a scrijelit conturul 
și natura l-a împlinit, 
în doi ani,
cu pomul de azi. 
Coaja trunchiului este netedă ca o apă,
în care se oglindește guguștiucul 
din preajmă. 

Nucul acesta, din fața mea,
nu pare a fi rudă apropiată 
aceluia din curtea noastră, 
ale cărui zbârcituri din scoarță
mă lasă mască. 
Totuși, 
i-o fi tată acestuia? 
Guguștiucul sonor, 
care toată ziua îi stă în scorbură, 
ca vorba, -n gură,
o fi adus pe aici, la câmp, niscaiva sâmburi? 

Un tufiș de întrebări se lasă colindat 
de umbrele vechi ale răspunsului...