Nostalgie

Sunt un copil!
„Înțelepciunea mea este jocul”. 
Fug de gândurile negre, 
care se înnoadă în jurul inimii...
 
Mă prind cu mâinile 
de creanga mai solidă.
Fac, degrabă, o acrobație - 
mă dau peste cap, 
precum Nadia, la paralele. 

Mă cațăr să ajung la a treia creangă, mai sus.
În sfârșit, 
privirea mea trece peste vârful salcâmilor, 
poposind ca laserul pe dealul Banița,
întins, în depărtare,
ca o șa de cămilă. 

Cât să stau cu ochii ațintiți în zare?
Zborul cât m-ar fi înseninat?
„Cât nu ai fi întrezărit pisica mieunând 
sub copac” - este gândul 
care mă abate de la intenția 
de a fi pui de pasăre. 
Încep să mă simt ca într-un cuib de plictiseală. 
Mama nu mai termină de semănat 
boabele de porumb. 
O strig.
-Vin!
În locul mamei, 
a sosit clipa de acum, 
atât de îndepărtată 
de mine, cel de atunci, 
pentru care nucul însemna 
imperiul cel mai mare, 
dobândit, dintr-o suflare, 
în clipele de visare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *