Pe poarta triumfală – acolo unde apar în imagini tv Regina Maria și Ferdinand cel fidel, dau năvală. acum, odată cu mine, doi cicliști – soț și soție, împreună cu băiețelul lor, care stă mulțumit pe ghidon.

Mi se pare destul de răcoare. M-am îmbrăcat și destul de subțire – pantaloni de trening (Adidas) și tricou cu mâneci lungi.

(Va urma)

Nu am mai oprit până la destinație. Traficul – optim.

Iau în primire camera. Mă interesez asupra meselor etc. Domnișoara de la recepție este extrem de lentă, ca orice ardelean. Liftul zici că este placat cu aur: lucește ca soarele. În cameră, nu mai pot de cald.

Spre seară, am luat-o la pas, către cetate. Pe stradă, am oprit la o farmacie, încercând să aflu un medicament miraculos, care să-mi stopeze începutul răcelii. Încă o dată, farmacista – ca toate la care comand – îmi vorbește despre efectele secundare ale bixtonimului – pe care le cunosc pe dinafară. Iau un bixtonim, să-l am, pentru că știu că, în situația unei răceli, niciun desfundător nazal nu ajută, îl folosești degeaba.

Ajung, destul de greu, în preajma cetății. Îmi pun întrebări istorice: pe unde va fi venit Mihai Viteazul, unde va fi dormit peste noapte. Bănuia el, marele voievod, că peste o jumătate de mileniu aproape, un om al viitorului, ca mine, se va gândi la el?

Efectele unor astfel de interogații îmi fac bine, întrucât sunt ca o rampă pentru vis, parcă mă poartă în zbor pe lângă Palatul de Cultură sau altă instituție. Contemplu vilele din cale: au aspect tradițional și sunt solide. Îmi imaginez cum ar fi fost să fi avut parte de moștenirea unei asemenea case. Viața mea cum ar fi fost, dacă aș fi dat examen la liceul militar?

(Va urma)

Imediat ce am urcat în mașină, a început să-mi curgă nasul. De patru ani, de dinainte de pandemie, nu mai răcisem, dar nici de această dată, sâmbătă dimineața, nu părea a fi luat vreun virus, neavând de unde, pentru că, în ultimele zile, nu mai ieșisem din casă / curte. Probabil de la climă! (de la computerul automobilului) – m-am gândit. Sigur este ceva temporar, mi-am susținut gândul inițial, fiind încrezător în imunitatea incredibilă pe care am căpătat-o (cred că de la vaccinurile anti-COVID-19 – le-am făcut pe toate trei!).

Crezând că este mai mult o părere starea mea de sănătate, am oprit la prima benzinărie de firmă (pentru a bea o cafea): „Am deschis-o de câteva zile” – îmi spune vânzătorul, despre locație, în timp ce, în paralel, colega lui se ceartă cu niște clienți, pe un subiect despre care nu discern amănunte – ceva banal…

Revin la volan… Nu pot să respir. Nasul îmi curge continuu. Totuși, nu am niciun simptom în plus – nu mă doare gâtul etc. Precis este vreun virus, pe care, după natura manifestărilor, nu l-am mai avut, nu a mai poposit la mine, din zborul mundan. Conduc și mă analizez, totodată. Nu cred să fi răcit tocmai în prag de vacanță. Faptul ar fi ironic, ar râde de mine contextul…

(Va urma)