Conform review-urilor, aleg pentru cină un restaurant de cinci stele, aflat chiar în capul străzii. Cobor destul de mult. Sunt întâmpinat de o tânără îmbrăcată în costum popular, care mă întreabă, cu accent moldovenesc, dacă am rezervare. Nu am, dar nu e nicio problemă.

Un angajat, și el îmbrăcat în ie, mă conduce spre masă. E puțin caraghios – dar dacă așa cere eticheta localului, n-ai ce-i face.

Interiorul pare desprins dintr-o cârciumă veche, de pe vremea haiducilor: stâlpi de cărămidă roșie, arcade, ferestruici înguste. Imediat ce primesc meniul, sunt servit, din partea casei, cu un platou de jumări, ceapă și pâine bună.

Lângă masa mea, doi bărbați, cu țapi de bere în față, discută istorie. Unul dintre ei, cu barbă, povestește despre bunicul lui, care a luptat pe frontul nu știu cărui război mondial.

Atmosfera e susținută de muzică de petrecere, în stil Gică Petrescu.

---

La plecare, fac rezervare și pentru a doua zi, la ora 17.

Obs. Deși restaurantul era de 5 stele, prețurile erau mai mici decât la terase.