M-ai strâns mai ușor de mână
și te-am privit adânc, 
pierdut în gânduri ce alunecau ca nucile 
ce se desprindeau din coaja lor verde 
și cădeau grele în capul meu.

Atunci, pentru o clipă, 
am visat că sunt Newton, 
gândindu-mă la gravitație. 
În jurul meu, 
erudiți își plecau frunțile în fața mea, 
precum eu însumi aș fi fost piatra de temelie a științei. 
Gândul meu schimba lumile.

Dar brațele mele s-au întins spre tine, 
ca spre un fruct dulce 
și m-au smuls din visarea mea, 
din tiparnițele în care numele meu ar fi fost gravat. 
Câine credincios, 
magnetismul din mine te chema, 
dorind să te simt aproape.

Atunci, te-ai întors către mine. 
„Eu nu alunec pe iarba moale", mi-ai spus. 
„Nu vezi că merg alături de tine?"

Tu erai deja acolo,
asemenea razelor înveșmântând planeta în aur stelar,  
care nu se sfârșește niciodată.