Am adormit îmbrățișați... 
Pielea ta era un cer întins peste ape, 
ale cărui stele pulsau din fiecare por. 
Fericirea mea ținea de surâsul tău firav, 
pe care mi-l dăruiai, 
când apăsam cu buzele mele pe ale tale, 
într-un sărut distinct de toate 
care s-au petrecut în istorie, până acum.

Cleopatra nu avea dragostea 
pe care brațele mele ți-o asigurau într-o strânsoare 
care nu durea deloc, dimpotrivă: ți-o puneau pe tavă.

Nu-mi trebuia forma alungită a ochilor, 
pe care o regăsim pictată pe interiorul piramidei, 
nici acel păr, adunat în coc. 
Eram mulțumit de lumina care îmi călătorea inima, 
a ochilor tăi, care mă aținteau 
și eu atunci îmi doream atât de mult 
să aflu ce-ți spune gândul, din adânc.

Sub pătura de lână - 
de la oile pe care le creșteam pentru noi - , 
ne foiam ca două mere, 
în alintul adierii de seară, 
cu discreția celor care nu vor să se vatăme 
sub nicio formă și doar să respire același aer.

În două sticluțe, 
esența apropierii noastre strălucea 
și am încercat să le punem la adăpost, a doua zi, 
când,
apucându-ne de treabă, 
eram diferiți față de cei care se strânseseră în brațe 
o noapte întreagă.