În orașul Novi Sad, 
din turnurile cetățuii, 
porumbeii roșii, 
jucăuși și zburdalnici 
își iau zborul, 
fluturând aripi ca solii unei povești vechi. 
Cândva, 
o prințesă i-a trimis să poarte în cioc bilețele de dragoste și dor, 
spre o căsuță , a cărei ușă scârțâia ușor 
sub adierea vântului de nord.

Odată,
apele o spun, strânse ca un pumn, în timp, 
sub zidurile semețe, 
un tun a mormăit spre Dunăre,
dirijat de un bătrân capricios, 
care își netezea barba: ura pe cineva 
de peste mal...

O, ce să-ți spun, umbră a unui erou? 
Tu, care ai crezut, poate, că numele îți va fi păstrat în cronici, 
eternizat în file îngălbenite de vreme! 
Caut și tot caut, 
dar găsesc doar pagini goale, 
iar numele tău, acum, pare să fie doar un ecou pierdut, 
un simplu cuvânt... „Iluzie"
și atât.