Modernismul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga

Perioada interbelică se caracterizează, în plan autohton, printr-o efervescență culturală, datorită multitudinii de curente, cenacluri și reviste, apărute în acest interval de timp.

Două curente majore au străbătut literatura interbelică: modernismul și tradiționalismul. Modernismul este o orientare literară inițiată în literatura română de Eugen Lovinescu, a cărui doctrină pornește de la ideea că există „un spirit al veacului” care impune procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura europeană. În genul liric, principala inovație pe care modernismul o aduce la nivelul conținutului este poezia de idei. În centrul oricărei poezii moderniste, este o metaforă-simbol, de înțelegerea căreia depinde descifrarea întregului text. Alături de Tudor Arghezi sau Ion Barbu, Lucian Blaga se înscrie, prin întreaga lui creație literară, în estetica modernistă. Spre deosebire de contemporanii săi, Lucian Blaga optează pentru modernismul de tip expresionist.

Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, caredeschide volumul de debut, „Poemele luminii”, apărut în anul 1919, este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă viziunea asupra lumii.

În primul rând, dimensiunea modernistă a textului blagian se evidențiază tocmai prin caracterul său de ars poetica. Este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului vizează relația poet – lume și poet – creație.

În al doilea rând, opțiunea autorului pentru metaforele revelatorii reprezintă altă trăsătură a modernismului de tip expresionist.

Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetului în fața marilor taine ale universului: numai prin iubire este posibilă cunoașterea lumii.

Simbolul central al textului este lumina, generatoare de viață, de cunoaștere, de iubire. Această lumină este opera Marelui Anonim.

În prima secvență, eul liric își asumă calea și definește concepția filosofică privind cunoașterea luciferică, prin verbele care resping ferm agresivitatea cunoașterii raționale: „nu strivesc”, „nu ucid cu mintea tainele ce le întâlnesc în calea mea, / În flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Regăsim aici elemente care sugerează regnul vegetal – „flori”, regnul uman – „ochi”, „buze” și mineral – „mormintele”.„Corola de minuni a lumii” este o metaforă revelatorie care desemnează perfecțiunea Marelui Orb sau a Marelui Anonim.

A doua secvență lirică, delimitată prin conjuncția adversativă „dar”, este mai amplă. Poetul pune în antiteză „lumina mea”, o metaforă pentru cunoașterea luciferică, și „lumina altora”, o metaforă pentru cunoașterea paradisiacă; aceasta din urmă „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns” și autorul precizează: „Dar eu, / Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”, adică misterul. Această idee a rolului poetului față de tainele universului se concretizează prin comparația amplă cu astrul nocturn, ale cărui raze „nu micșorează, ci tremurătoare/ măresc și mai tare taina nopții” și de aceea, în poezia lui, tot „ce-i neînțeles/ se schimbă în neînțelesuri și mai mari / sub ochii mei, / căci eu iubesc / și flori şi ochi şi buze şi morminte”, adică înfățișările concrete ale misterelor. Finalul exprimă ideea că poezia înseamnă intuirea în concret a esenței universalului, a misterului. Și în lucrarea „Filosofia stilului”, Lucian Blaga apreciază că rolul poetului este de a spori tainele, minunile universului. Titlul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o metaforă cosmologică, pentru că întregul univers este intuit ca o uriașă corolă, ca un spațiu plin de mistere și de minuni.

Din punct de vedere stilistic, axa generatoare a discursului, centrat pe confesiunea eului, este metafora, lumina fiind un simbol al cunoașterii.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este alcătuită din douăzeci de versuri albe, cu măsură variabilă și ritm interior. De asemenea, se remarcă și utilizarea tehnicii ingambamentului, la nivel prozodic, care permite o mai mare libertate de exprimare a ideilor.

În concluzie, opera lui Lucian Blaga, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, rămâne o creație reprezentativă pentru viziunea tipic expresionistă a autorului și pentru modernismul românesc din perioada interbelică.