CARACTERIZAREA OTILIEI – ROMAN REALIST CITADIN DE TIP CLASIC ȘI BALZACIAN

Creația literară „Enigma Otiliei” de George Călinescu, operă publicată în anul 1938, este un roman realist de tip balzacian.

Statutul social, psihologic și moral.

Statutul social.

Statutul său social. Studentă la Conservator, fata are sentimentul propriei libertăți, trecând peste prejudecățile mediului burghez căruia îi aparține. Are întotdeauna inițiativă într-o relație și înțelege să-și aleagă liber partenerul de viață, optând la un moment dat pentru Pascalopol, apoi pentru o căsătorie exotică.

Statutul psihologic.

Statutul psihologic al Otiliei Mărculescu este marcat de faptul că, încă de la o vârstă fragedă, rămâne orfană. Obișnuită cu luxul și răsfățată când mama ei trăia, odată ajunsă sub tutela tatălui ei vitreg, Costache Giurgiuveanu, copila începe să învețe ce înseamnă singurătatea și răutatea celor din jur. În plus, caracterul ei enigmatic provine tocmai din trecerea foarte rapidă de la gesturi ce îi reflectă maturitatea, la o atitudine copilăroasă.

Statutul moral.

Otilia s-a dovedit, prin întregul ei comportament, a fi un personaj cu o existență înscrisă în sfera moralului.

Principala trăsătură relevată de două episoade.

Inconsecvența devine principala trăsătură de caracter a personajului feminin.

Prima secvență.

O primă secvență semnificativă în acest sens, poate fi considerată aceea în care Felix și Otilia se află în vacanță în Câmpia Bărăganului, la moșia lui Pascalopol. Este momentul în care tânărul îi declară fetei dragostea lui sinceră. Răspunsul Otiliei se constituie într-o formă de autocaracterizare, ce îi relevă inconsecvența: „Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede și sufăr când sunt contrariată”.

A doua secvență.

Finalul romanului se constituie în altă secvență narativă, relevantă pentru trăsătura de caracter definitorie a personajului. În noaptea de dinaintea plecării cu Pascalopol la Paris, Otilia se furișează în camera lui Felix, cerându-i permisiunea de a înnopta alături de el. Cei doi poartă o discuție lungă despre dragoste, căsnicie și viitor, Otilia declarându-i dragostea. A doua zi dimineața, tânărul descoperă că patul în care a dormit Otilia este gol. Acesta găsește un bilețel în care fata i-a scris următoarele rânduri: „Cine a fost capabil de atâta stăpânire e în stare să treacă peste o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor”. Mult mai matură în gândire decât Felix, aceasta a conștientizat că nu poate fi un sprijin în cariera lui.

2 ELEMENTE DE STRUCTURĂ / COMPOZIȚIE

Tema.

În primul rând, tema e realistă, socială, urbană, autorul înfățișând imaginea societății burgheze bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Romancierul creează prin Otilia Mărculescu un personaj feminin unic. La niciun alt personaj feminin din literatura română interbelică nu se remarcă o combinație atât de omogenă de sensibilitate, cochetărie și capriciu, ca în cazul eroinei lui G. Călinescu.

Principalele conflicte ale romanului.

În al doilea rând, Otilia determină, fără voia sa, principalele conflicte ale romanului. Mai întâi, deși prin zestrea mamei sale sporește averea lui moș Costache Giurgiuveanu, tensionează relațiile dintre Aglae și frate, familia Tulea considerând-o un pericol pentru moștenirea ce, altfel, i s-ar cuveni în totalitate. Apoi, familiaritatea de care Otilia dă dovadă în relația cu moșierul Pascalopol stârnește gelozia lui Felix Sima.

Perspectiva narativă.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu o viziune dindărăt, aparținându-i unui autor omniscient și omniprezent, care narează la persoana a III-a. 

Tehnica pluriperspectivismului.

Nu în ultimul rând, modalitățile de caracterizare a personajului feminin sunt directe și indirecte. Mai mult, portretul Otiliei Mărculescu este realizat prin tehnica modernă a pluriperspectivismului. Astfel, personalitatea fetei se reflectă în mod diferit în conștiința celorlalte personaje. Pentru moș Costache, Otilia este „fetița cuminte și ascultătoare”, Leonida Pascalopol îi intuiește „firea de artistă”, Stănică Rațiu o consideră „o fată deșteaptă, cu spirit practic”, în vreme ce, din perspectiva Agalei Tulea, Otilia este „o stricată și o dezmățată”. Pentru Felix, Otilia reprezintă idealul feminin.

Concluzia.

În concluzie, particularitățile de construcție a personajului Otilia Mărculescu rămân reprezentative pentru viziunea despre lume a unui autor care a intenționat, prin romanul „Enigma Otiliei”, să realizeze o „Comedie umană” modernă.

(647 de cuvinte)