De dimineață, am fost cu mașina în oraș. La deal, ceață, lumină – la vale. La întoarcere, fenomenul meteo s-a inversat.

În curte… Atras de imaginea florilor îngreunate de brumă, le-am fotografiat. Mi-am pus apă și m-am tolănit în șezlongul de sub piersic. Mă uit în dreapta. Crengile care atârnau de la fructele pe care le-au dat, și-au revenit, înălțându-se. Am cules ultimele piersici acum două săptămâni. Miezul lor e dublu colorat (alb – roșu).

Am reintrat în atmosfera de anul trecut, de pe vremea aceasta, când sunam la reprezentanțe, pentru a-mi achiziționa un automobil. Demersul mă sustrăgea tensiunii programului diurn. Conversațiile erau prelungite și ilustrate cu fotografii ale unor modele din stoc. La volanul fiecăruia dintre ele, am navigat fictiv peste tot în lume, precum Radu Tudoran în romanul Toate pânzele sus! (Fiindcă nu putea obține pașaportul cu ușurință în acea perioadă comunistă, s-a hotărât să călătorească prin intermediul personajelor pe care le-a inventat). Dar miza mea era plauzibilă, amănunt care-mi sporea ardoarea de a discuta pe o asemenea temă, de a compara, de a face socoteli etc.

(Va urma)