Fiindcă m-am depărtat de copilul care am fost, iernile au devenit cu adevărat mai apăsătoare și am început să fiu atras de atmosfera de basm în care scria Vasile Alecsandri, foc în cămin și liniște plenară.
Un amic și-a exprimat intenția de a achiziționa un cămin electric, la sugestia Teodorei, fiica lui.
Prin 2007 sau 2008, am mers la o fermă de pomi, împreună cu Liviu J., care-l cunoștea pe patron. Deși situată în mijlocul livezii, casa este vizibilă din drum. Era o vreme de iarnă…
Patronul, originar din Moldova, își încălzea locuința printr-un sistem modern (pentru vremea aceea și probabil și pentru acum): fumul de la cămin traversa niște țevi fixate în zid. Desigur, țevile nu se vedeau, dar am aflat despre ele de la proprietar, când am discutat pe seama condițiilor sale de trai – pe care le consider idilice. Locuia împreună cu soția, un copil în premergător și cu o nepoată (care a venit cu noi la oraș, pentru cumpărături). Casa este bine concepută, cu un living din care se iese direct în curte, printr-o ușă dublă, de termopan, precum la fosta Casă a Scriitorilor de la Gura Văii.
Am făcut o trecere în revistă a unui moment autumnal, fiindcă astăzi abia mai pot respira afară, sub ploaia rece.