16 decembrie, 2020

Astăzi, aproape fără voie, am fost martorul unei distribuții de reviste. Am mers la gară, la două chioșcuri de ziare, la Universitate în centru și la alte două destinații, proxime Parcului.

Persoana care a fost cu mine mi-a oferit colecția revistei pentru anul curent, plus încă vreo trei cărți: o antologie în care apare și textul meu și încă două volume, al căror destinatar eram chiar eu.

La telefon, aflu că unul dintre amicii mei vechi are covid. Iar cu o săptămână în urmă, îl apelasem, pentru că aveam nevoie de curent pentru bateria mașinii. Până să fi venit el, dintr-o inspirație, l-am sunat pe Grig, care s-a oferit imediat să mă ajute. La mustață, am evitat contactul, deși la fața locului a ajuns și amicul în cauză. Era cât pe ce să dăm mâna, dar, știindu-ne amândoi precauți, nu am avut această pretenție (nici eu, nici el) să ne salutăm prin strângerea mâinii, doar de la distanță, prin semne. Am atins niște cabluri, mânuite însă de Grig, iar acum stau și despic firul în patru, pe seama faptului: a fost inspirație sau ce?

Primul apel, către cel de la care aveam mai multă nădejde de ajutor:

„Vin la tine – mi-a spus – , dar, mai întâi, trebuie să trec pe la service. Durează cam un sfert de oră”. Nu am avut răbdare, ușor panicat de situație, și am dat telefon lui Grig.

Până la ideea de a-i suna, am rugat vreo patru tinere, pregătite să traverseze, să mă scoată din impas (credeam că în doi metri, cu impuls mecanic, mașina o va lua din loc fără probleme). Le-am surprins cu privirea, când au venit în dreptul meu să mă întrebe dacă a pornit: îmbujorate la față de la efort și în continuare dornice să-mi dea o mână de ajutor – le-am fost atât de recunoscător în sinea mea.

Muncă de Hercules au făcut doi bărbați. Pe o străduță, fiind convinși de rezultat, au pus umărul și au împins automobilul tocmai în vârful pantei, de unde, la vale, motorul ar fi trebuit să duduie, iar bateria să se încarce. La indicațiile lor pedante, am tras de volanul înțepenit, ba în stânga, ba în dreapta. Sedanul trebuia întors cu fața la vale. Eram ca în filme. Probabil și lor le era drag că ieșiseră din casă. Unul dintre ei alerga pe lângă mine să-mi dea în continuare indicații. M-am luat după ce-mi sugera și nu am cuplat cu treapta întâia de viteze, ci cu a doua… Ne-am lăsat păgubași. Și uite așa mă apropiam, fără să știu, de „virus” (de purtător). Dar s-a opus Grig, cu temeritatea și amabilitatea lui. A sosit călare pe un roib (un Audi Q 7 – cât un tanc!)…

După toată zarva, automobilul mi-a părut avion, iar volanul ca uns, jucărie în mâinile mele.

P.S.

Bateria originală a ținut peste șapte ani.

Ultima cumpărată este Bosch, dar nu este cu nimic superioară celorlalte mărci (nu a ținut mai mult de doi ani).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *