15 martie, 2021: Acrobație

În grădina fraților Mamut, străjuită de un nuc bătrân…

E vară. Umbra asigurată de nuc îmi inspiră ideea unei acrobații. Ioana însăși, sora mai mare a lui Mitică, brunetă și ușor durdulie, cu păr des, ca o explozie, urcă des în nuc. Deasupra ei, un guguștiuc dă gură din cuib.

Îi spun lui Mitică să aducă niște sârmă. El, curios să vadă acrobația, aduce, în fugă, dintr-un ogeac*, un sul ruginit. Desfacem un fir și-l legăm de doi pomi, aflați la vreo zece metri distanță unul de altul. Sunt echipat corespunzător: am teniși în picioare, pantaloni scurți, iar sus, un tricou. Apuc o bârnă în mână, mă chinuiesc, sprijinit de Mitică, să fac un prim pas, dar, sub apăsarea tălpii, firul de sârmă se rupe și mă izbește în spate, zgâriindu-mă, de sus până jos. De acum, acrobația cea mai mare devine modalitatea în care-i voi ascunde mamei rana de la năzbâtie:

„Stai îmbrăcat și te schimbi de haine cu grijă!” – mă sfătuiește Mitică.

„Cam aceasta știu și eu…” – îi răspund, dezolat.

Am ținut secretul un timp, dar, când credeam că sunt vindecat, mama, pregătită să-mi toarne apa caldă pe spate, pentru a mă „lăia”, a observat dâra „bubii”. Sub iureșul întrebărilor, am mărturisit.

„Nu mai ai ce căuta acolo!” – mi-a interzis, fapt la care mă și așteptam.

Mica mea tentativă de a merge pe sârmă, fiind încrezător că pot, în baza unui echilibru fizic, mi-a rămas în memorie, dimpreună cu starea îndrăznelii, de a fi altfel decât alții.


Notă:

Ogeac (reg.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *