Spre deosebire de lumea, evocată de I. L. Caragiale în nuvele, care este sumbră și bizară, atmosfera burgheză, de salon, din Comedii îmi transmite o stare bună, a unor vremuri, pe care aș fi dorit să le trăiesc. Totuși, pentru a vedea clar ce presupunea a fi boier, trebuie citit / recitit romanul Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon – avere și influențe incredibile, chiar pentru cei mai bogați oameni de astăzi.

Față de stratul acesta social, al boierilor, strămoșii mei erau și nu erau prea departe. Astfel, anterior instalării comunismului, străbunicul meu patern, cunoscător de carte și iubitor de cai de rasă (deținea un roib și o iapă cu sfere aurii în piele), era logofăt pe moșia lui Bumbaru; drept simbrie, îi cerea o bucată de pământ. Într-un an, i s-a părut că a fost tras pe sfoară de către boier și, în disputa verbală, chiar l-a apostrofat. Furios, boierul l-a amenințat cu pistolul, pe care străbunicul meu i l-a furat și, atunci, înaintașul meu a lansat zvonul, că-l va împușca el pe boier. Bumbaru s-a temut și l-a chemat la conac, pentru a se împăca, dar, între timp, Tițu (străbunicul) se angajase pe moșia lui Barbu Drugă, legendarul industriaș din perioada interbelică, fondatorul Morii lui Drugă, devenită, în comunism, Fabrica de pâine a orașului Craiova.

În anul 2000, am cunoscut un președinte de Asociație, un bătrânel cumsecade, care mi-a mărturisit că a fost coleg, la Fabrica de pâine, cu Barbu Drugă – l-a descris ca pe un om bun, liniștit și harnic.

(Va urma)