Lumi în paralel (2)

Un paradis, în care, mereu, răsuna un glas măiestru de pasăre: pomii uneau cerul cu pământul, iar, primăvara, luminișul era căptușit cu flori (bojoci, viorele, ghiocei etc.), lunca era imprimată, ca o foaie, de legende. Astfel, se spunea, că, demult, o vită, din turma boierului, se ducea, la o anumită oră, la apa din vâlcea. Împins de curiozitate, păstorul a urmărit-o și s-a îngrozit de ceea ce a văzut: vita alăpta un șarpe. Fără să mai stea pe gânduri, boierul a împușcat-o.

Conacul se afla deasupra luncii, pe un deal. Comuniștii l-au distrus – atât de înrăiți au fost, încât nici măcar nu au încercat să-l transforme într-un spital sau în altă instituție, poate necesară comunității. L-au ras de pe fața pământului. În loc, a rămas o cruce mare, de piatră, care amintește de boier și de viața de odinioară, când, pe drumul de pe coastă, vizibil și astăzi, țăranii își mânau carele, încărcate de porumb sau de grâu, înspre hambare, după învoială: munceau ogoarele în dijmă.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *