Acum mai bine de cincisprezece ani, poate douăzeci, un coleg, ieșit, între timp, la pensie, m-a rugat să-i pun un bilet, al cărui pont era de peste 80000 de lei (plasase trei lei). „Plec la țară și nu am cum să ajung. Dacă îți spune că sunt prea multe – mi se pare că sunt două evenimente în plus – , scoți și tu pe care crezi”. „Văd că aveți două rezultate la pauză. Vi le anulez pe astea”. „Nu, astea sunt cele mai sigure!”.

Într-adevăr, am anulat două evenimente. Din cele două rezultate la pauză, am scos unul, pentru că mie mi se păreau nesigure. L-am ascultat și pe el, menținându-i unul, din cauza căruia, de fapt, a și ratat câștigul. A luat nu știu cât la sută, așa era oferta, dacă nu îți iese un rezultat, primești nu știu cât la sută din pont. Cert este că numai cele două rezultate de la pauză nu i-au ieșit.

Colegul meu (de atunci) avea experiență în jocurile de noroc, motiv pentru care l-am și ascultat (parțial). „Înainte de 89, am câștigat o Dacia la loz în plic: m-au premiat pe stadion, în pauza unui meci”… Nu au fost singurele câștiguri; lunar, avea câte unul. Și-a justificat norocul prin ceea ce se spune în popor, despre asemenea oameni, că, mici, …

Alt coleg: „Vezi că nu este bine să avem grijă de copii? Că, dacă eu nu aveam grijă de al meu, poate avea și el noroc”.