Zilele Iuliilor

Participam, cu multă bucurie, la Zilele Iuliilor, organizate de Jenica Tabacu, dir. Castelului „Iulia Hasdeu”, de la Câmpina.

După ce Jenica a decis să-și pună capăt zilelor, iar știrea a apărut în mass-media, am fost întrebat de mai mulți cunoscuți de-ai mei, ce este la Câmpina, în acest castel, dacă este posibil să fi fost ceva ieșit din comun, care să-i fi inspirat, acestei doamne deosebite (din toate punctele de vedere), gândul tragediei.

De fiecare dată, din 2001, până în 2007, când am onorat invitația ultima dată, am considerat locul drept un rai – nu neapărat castelul în sine, ci orașul, a cărui temperatură, pe timp de vară, este ca în Elveția. Totuși, în 2001, am trăit un fapt neobișnuit.

Înainte de manifestarea propriu-zisă, când îmi pregăteam cât de cât materialul pe care urma să-l prezint, am fost întrebat de două tinere, însoțite de un copil cam de nouă ani, de unde pot lua și ele un afiș; teancul de pliante era lângă mine, pe o măsuță, unde se întâmpla să mă fi nimerit și, cred, beam cafea.

Cu programul activității în mână, mi-au mulțumit și au dat să plece. Am avut o idee, care nu știu de unde mi-a venit: „Care titlu vi se pare cel mai interesant?”. S-au uitat, în liniște, peste titluri și una dintre ele a declarat: „Potențiale paralele de…” (și au pronunțat numele meu). Le-am confirmat că eu sunt autorul textului respectiv. Mirate sau nu, au făcut un pas înapoi. Sub auspiciile locului, le-am mai solicitat ce alt titlu li se pare mai interesant, după acela identificat inițial și care îmi aparținea. Au reintrat în joc, au plecat frunțile pe foaie și au numit materialul lui Horia Dulvac, amicul meu, care era de față. „Extraordinar! a exclamat Horia. Este titlul comunicării mele”.

Surprins, meditam la situație, căreia nu-i găseam o etichetă adecvată: a fost coincidență sau ce va fi fost „nimereala” aceea; îl aud pe Horia: „Mai suntem cu un prieten, acum este mai încolo, ne-ați putea spune care titlu considerați că este cel mai interesant, după acelea ale noastre? Că, dacă îl numiți și pe el, este clar că este ceva paranormal aici”. Răbdătoare, tinerele și-au reluat rolul: „C. D. Fortunescu, personalitate… de Ioan Anastasia”. Evident, era titlul cărții pe care Ion, amicul nostru, o publicase de curând și avea să o lanseze în cadrul evenimentului – carte care s-a bucurat de succes.

Am reluat această povestire, datorită impresiei pe care o produce în rândul celor care o ascultă, cum s-a întâmplat și astăzi, cu ocazia începerii activității profesionale.

P.S.

Pe afiș, figurau peste douăzeci de titluri!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *