O zi obișnuită (2)

În refugiul de sub cais, cu toarta ceștii de cafea în mână, ating punctul de vârf al relaxării matinale. Aburii cafelei se întind ca o alee pentru gând, care se plimbă încotro dorește – cine-l poate ține în frâu, ca pe bidivii?

Posibile imagini ale viitorului, zărit de la fereastra clipei, se întrepătrund cu acelea din trecut, când, pe aceeași vreme, făceam planuri de achiziționare a vreunui produs, demers care mă sustrăgea stresului matinal – dimineața este un moment în care simți presiunea ceasurilor care vor ticăi peste zi.

Ultima înghițitură de cafea coincide cu disponibilitatea mea de a o lua din loc, înspre serviciu ori scriitura sortită a o realiza.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *