Compar planurile posibilităţilor mele de orice natură, cu dimensiunea visului de a mă revanşa faţă de mine ca spirit, într-o în sfârşit convieţuire cum o vreau. În mine, e o lume încă nescrisă pe care aş vrea s-o dăruiesc. Mai sunt momente în viaţă când am impresii de unicitate a contextului sau când comunic fără ca fluxul vorbelor şi al trăirilor să se onduleze de ceva intermediar din spaţiu. „Lume nescrisă“ – prin aceasta înţeleg un fel de a vrea să trăiesc ca niciodată şi în contul persoanei care-mi inspiră lumea, fiindcă o lume nu-ţi inspiră oricine.

Sub alt unghi, cred că aş împlini idealul în iubire, însă dorinţa reuşitei va mări mai mult poate decât ar fi cazul, temerile de a nu mi te înstrăina şi n-aş vrea să obosesc în eforturi de a mi te menţine aproape, în detrimentul a ceea ce aş mai putea scrie, de aceea chemarea către o singură destinaţie, viaţa, trebuie să se susţină puternic de ambele părţi.

(Fragment din romanul Imposibilul extaz)