Având ceva timp, m-am abătut pe la atelierul administratorului (de la instituția la care lucrez).

Tuns proaspăt, cu blugi și pantofi noi, A. D. avea prins în menghină un cuțit, dintre acelea argintii, cumpărate de la diverse benzinării, pe punctele acumulate. De sus, ca avionul în picaj, A. D. venea cu mașina de găurit, asupra mânerului. „Nici eu nu știu ce fac!” – mi-a răspuns la întrebarea mea, legată de ce mai meșterește… „Uite cum se aude!” – mi-a spus, zgâlțâind cuțitul în mână, ca în altă menghină. În mâner, se auzea un zgomot metalic, de ceva de fier care se desprinsese. „Cred că voi turna plumb topit!” – a continuat. De undeva din spate, a venit cu un fel de ceainic (prevăzut cu mâner lung și manufacturat din țeavă groasă), pe fundul căruia se regăsea o pastă alburie, plumb rămas acolo de la mai vechile prelucrări. Cu o lampă, despre care se întreba dacă are sau nu suficient gaz, s-a apropiat de vasul cu plumb și a dat drumul flăcării, cum varsă dragonul jar pe gâtlej – așa credeai: că, în atelier, a nimerit un dragon. Ca un lichid, gazul mai dădea pe lături, lățind focul în mod dezordonat, afectând, parțial, componentele de plastic ale lămpii.

După ce a terminat operațiunea, A. D. proba cuțitul, în al cărui mâner turnase metalul topit, pentru a fixa bucata de fier care se auzea a se mișca: „E greu al dracu!”. Prins de curiozitate, am ridicat și eu mormanul de kilograme care părea a se fi adunat în suplul mâner. Lama căuta în sus, ca jucăria Hopa Mitică! Indiferent de cum întorceai unealta, lama ridica nasul, ca în bătălii, cum țineau cavalerii săbiile gata de atac. Am așezat cuțitul pe bancul de fier, cu mânerul drept, în poziție verticală: stătea ca lumânarea. „Cum îi dau eu cuțitul ăluia?” (A. D. se referea la amicul său, care-l rugase a-i rezolva clinchetul, să nu se mai audă). „Dar văd eu ce fac!”. Pentru că se apropia ora începerii programului, l-am lăsat pe A.D. în atelier, să-și omoare capul cu problema grea pe care el însuși a creat-o, cu plumb destul.

Identitatea prezentă în care mă exaltam cu atribute ferme de caracter, acum se anula în regres până la părerile care-mi deveneau bază de pornire pentru o vedere nouă, fie şi numai sporadică, ale bunicului participant pe front la Sevastopol, că prăpastia cursă din misiunea (aripile) avioanelor, exploda în mine ca bombă. M-am surprins salutând cu mâna în aer un vecin de palier; între mine şi el prevedeam pilotul care din carlingă flutura amical o eşarfă a timpului său. O vreme n-am ştiut să explic vecinului momentul acesta. Foşnetul plasei pe care pusesem mâna, contrastant prin superficialitate vacarmului interior, m-a trezit din confuzie.

Înaintarea în vârstă coincide cu apariţia ideii că moartea rezolvă crizele în care intri, legate de timp sau de faptul că un defect fizic, dacă-l ai, se va anula în moarte, în timp ce, până aici, el în vârste se va fi amplificat, precum şi frământările presupuse de el.   După traversarea morţii şi a porţiei de eternitate, spiritul tău va reveni în altă viaţă pe Terra, sub acea înfăţişare pe care o vrea ambiţia ta prezentă. Alt chip din ambiţia de azi, cu trăsături ale aspiraţiei către un idol al frumuseţii. Conjuncţia dintre minte şi frumuseţea fizică o vei fi conştientizat suficient, astfel încât vei avea ocazia ei şi o vei etala ca un filosof în opera lui. În capitole se vor fi revărsat experienţe ale iubirii care ajutată de harurile în sfârşit primite în a doua viaţă, va fi triumfătoare asupra timpului care iar te va îmbătrâni, dar amărăciunea perisabilităţii îţi va fi departe, respinsă de un suflet fericit.

            Teama de moarte se atenua mult în aceste momente de frământare, în timp ce înţelegerea faţă de curajul unor eroi legendari ca Ahile îmi făcea veridice Iliada şi Odiseea, orice operă de la Epopeea lui Ghilgameş încoace. Din cauza condiţiei acestuia de semizeu, mai aveam până a înţelege amploarea îndrăznelii unice a lui Ahile de a alege nemurirea modelului care a devenit, în locul unei vieţi lungi şi fericite.

Detestam faptul de a fi îndrăgostit. Mai mari păreau obstacolele ca prilejurile de împlinire. Preocupări curente îmi erau afectate de îndoială numai pentru că eram departe de Anca. Ea gândeşte diferit de mine. Spune ceva o dată şi nu mai revine, ori mie a reveni la ceea ce mi-a plăcut să aud cândva, hotărâte confirmări, decizii de a privi înainte, mi se părea că înseamnă dragoste.

            Eram complexat din cauza aspiraţiei de a trăi sub toate raporturile cu Anca şi greşeam în afirmaţii, patima din spuse răscolea răutăcios, că nu mă deconspiram, jucam inversul rolului trăit.

            În discuţiile noastre, m-am redescoperit pe mine însumi şi progresiv mi-am înţeles firea, stări a căror melcancolie nu ştiam de unde provine.