Compar planurile posibilităţilor mele de orice natură, cu dimensiunea visului de a mă revanşa faţă de mine ca spirit, într-o în sfârşit convieţuire cum o vreau. În mine, e o lume încă nescrisă pe care aş vrea s-o dăruiesc. Mai sunt momente în viaţă când am impresii de unicitate a contextului sau când comunic fără ca fluxul vorbelor şi al trăirilor să se onduleze de ceva intermediar din spaţiu. „Lume nescrisă“ – prin aceasta înţeleg un fel de a vrea să trăiesc ca niciodată şi în contul persoanei care-mi inspiră lumea, fiindcă o lume nu-ţi inspiră oricine.
Sub alt unghi, cred că aş împlini idealul în iubire, însă dorinţa reuşitei va mări mai mult poate decât ar fi cazul, temerile de a nu mi te înstrăina şi n-aş vrea să obosesc în eforturi de a mi te menţine aproape, în detrimentul a ceea ce aş mai putea scrie, de aceea chemarea către o singură destinaţie, viaţa, trebuie să se susţină puternic de ambele părţi.
(Fragment din romanul Imposibilul extaz)
Ieșirea lui
Orfeu, și Euridice , din Infern
Dragostea este o taină.
Despre care ar trebui
să nici nu scrii, să nici nu vorbești.
Dar
cum să mă-mbrac
fără tine,
în haină?
În timp ce cu lipsa ta
mă golești?
De aceea,
umplu golul dragostei mele
cu a ta, goală.
Orb, cu cuvintele mele,
să nu te scufunzi,
în adâncuri orbești.
Înapoi, nu este decât ce îți amintești, din lumini pământești.
Chiar și în neagra lor spaimă.
Înainte, să mă iubești.
1 Decembrie 2021
Vezi…
Cât de departe, și de când,
puteai să vezi?!
Eu nu vedeam nimic.
Doar ochii tăi. Și trupul tău. Să-l crezi.
așa precum a fost suflat din dragoste de crezi.
Și mi-ai fi fost de-ajuns în loc de orice tot nimic.
Numai atât.
Că nu puteam să te opresc
și să fim un, prin altul, niciun pic.
Numai atât.
că între zbor și pasărea în care te gândesc
atâtea unde -n timp
de pe pământ, mă amețesc.
Firește,
cum atât de bine nu spuneai
nu te iubesc.
Să nu te părăsesc.
1 Decembrie 2021