Fapt matinal, 3 decembrie

Istoria Săpunului – Eclair.md

Spre dimineață, neavând somn, am dat drumul la televizor (care nu a mers pe stradă, așa, de capul lui, ci a rulat în sine diverse reportaje, precum acela de pe unul dintre posturile History, despre istoria săpunului, reportaj la care m-am și oprit). Imaginile mi-au creat o asemenea nerăbdare de a mă săpuni, încât am mers la duș, la o oră, patru dimineața, când cei mai mulți dintre noi dorm; apa caldă m-a deconectat de la impresia frigului, pe care mi-o dă numai cunoștința datei, trei decembrie, nu neapărat temperatura din cameră, pe care o reglez frecvent. În minte, mi-au răsărit focurile din baia imperială a Ecaterinei cea Mare (a Rusiei), a căror vâlvătaie, de asemenea, când vizionam filmul, mă îmbia să-mi imaginez cum eu însumi voi construi o casă cu băi imense – uneori, chiar visez (vis nocturn, pe lângă scop) că mă mut la țară, într-o casă destul de solidă, stil brâncovenesc, a cărei baie are fereastra înspre grădina plină de flori înfoiate, exotice…

La 8,30, eram la instituția unde lucrez, având, astăzi, un program redus. La 10,30, am jucat volei, iar la ora douăsprezece, eram, din nou, la duș. Puținul soare m-a chemat afară, pe un glas de raze călduțe. Înfofolit în haină, simțeam aburii cum încă ies de sub pulover, păream, în curte, o pâine caldă, scoasă din cuptor. Gândul încă îmi era la acea bolboroseală a săpunului, pe care o văzusem, anterior, la televizor.