Jalea de la moartea lui P M S l-a cuprins și pe A. (al cărui nume, Drâmboi, are sonoritățile unui instrument muzical, drâmba, instrument care face mai multă gălăgie, precum însăși vocea lui A.), care, trântit pe scaun, ca un pașă în mijlocul atelierului, frunzărea pagini pe youtube, în căutarea cântecelor fostului rapsod: „Și el și alți interpreți ai zonei – mă pune în temă A. D. – au învățat să cânte de la Domnica Trop”; pentru exemplificare, redă melodia Foaie verde ca aluna, melodie pe care o ascultasem de mai multe ori.

M-am înscris în conversație, cu uimirea mea, încă nestinsă, legată de impresar, care mi-a fost coleg de serviciu, acum mulți ani. Nu bănuiam că el se poate ocupa de impresariat, mai ales că mi-a părut a fi un ins îndârjit, fără umor și, poate, fără simț al artei. Purta căciulă mare, de cazac pierdut de cal. Două-trei vorbe am schimbat cu el, însă, când l-am revăzut, ocazional, ne-am salutat cu distincție, fiindcă, totuși, nu-l pot defini – are darul de a se dedubla, de a sta sub căciulă, tocmind cine știe ce planuri…

(Va urma)