Mânzul a devenit cal. Precum în filme, tata i-a pus un nume, Mircea, l-a învățat să accepte șaua și să tragă la căruță – lega după cal, pe câmp, o bucată de lemn și, astfel, l-a obișnuit cu povara.

Pe drum, Mircea nu suporta să fie depășit de alt cal; dacă observa că este gata a fi întrecut, îndemna de unul singur, pe coastă sau pe alt drum, oricât de încărcată era căruța. Un cal mai inimos decât al tatei nu exista.

Într-o vreme, tata ducea porumb la munte, aliat cu un prieten. Cursa lor era un fel de western. Întâlneau oameni diferiți, care îi mai și găzduiau.

Când îl vedeam pe tata pregătit să plece, tronând ca Zeus pe grămada de porumb, eu coboram în istorie, în paginile scrise de Miron Costin, sau în basm, admirându-mi eroul, pe tata, care, în curând, avea să dea de pământ cu zmeul Comerț, iar din locul în care munții se bat cap în cap, se va întoarce victorios, cu punga de galbeni la brâu.

(Va urma)