„Prea bine!”, 
el spune
și dă mai departe 
o pagină de carte,
zărește, în rânduri, 
diverse personaje. 

În balcon, 
picior peste picior, 
deși are chef să răspundă,
la întrebarea gazdei - 
agreează priveliștea?,
el tace. 

Cafeaua e vinovată, 
amăreala i-a înțepenit limba
în muțenie. 

În biserici, 
aproape de prânz, 
vin sfinții să cânte. 

 

Din coșul cerului, 
melancolia a aruncat luna în barcă. 
Aici, îmbrățișați, 
doi îndrăgostiți își rezumau dialogul, 
atenți să nu provină,
din vorbe,
despărțirea. 

Luna aprilie coincidea cu adolescența, 
vârsta care-i ținea pe cei doi tineri 
reflectați în cupele unor petrecăreți 
de pe mal. 

Domnișoara a simțit, 
în mângâierea băiatului, 
inocență; firesc, s-a întrebat:
asupra sânilor ei triști,
ce mâini vor triumfa? 

Jucam Popa prostu cu Mitică și Ioana, 
când eram certat cu ei, 
mă aruncam pe prispă,
ca pe bidiviu
și, după cum văzusem în filmele americane, 
trăgeam cu pistolul jucărie înspre grădină, 
unde s-ar fi ascuns indienii, 
sau înspre văzduh, 
în norii purtând diverse personaje
ale imaginației mele...