Prima dată la Olănești (Anii optzeci), partea a III-a

august 31, 2022 jonescus Lasă un comentariu

Vorbitul lumii era indescifrabil, dar, de la cei din apropierea mea, auzeam câte ceva despre viața lor.

Din legănarea autobuzului, a răsărit un glas – era al mamei (striga la mine): Uite munții!

Mi-am aruncat ochii pe geam. Nu zăream decât o bandă verde. Am căutat mai departe cu privirea și am remarcat un vârf de munte. O batistă uitată de vreun zeu în bătaia soarelui – așa-mi părea zăpada, care se încăpățâna să nu se topească în focul verii.

Câțiva păstori atârnau de coasta muntelui. Eram mirat cum de nu se răstoarnă la vale, ce magnet aveau acești păstori în opinci. Ceva mai sus, cu botul în iarba verde, pășteau oile.

(Va urma)

Dan Ionescu

PENTRU PRIMA DATĂ LA OLĂNEȘTI (ANII OPTZECI) – Partea a II-a

august 29, 2022 jonescus Lasă un comentariu

Eram în autobuz, în picioare. Din cauza aglomerației, eram împrăștiați – nu știam unii de alții, eu pe la mijloc, iar mama și sora – pe unde te miri. Urmăream atent bara de susținere, să prind ocazia să mă agăț cu mâna. Încercam să-mi mențin echilibrul, dar era greu numai așa, cum apucasem eu – lângă spătarul unui scaun, pândind reacția autobuzului, astfel încât, la vreun stop sau frână bruscă, să nu cad, din inerție. Fiind înghesuială mare, de căzut, nu aveam cum, dar să mă și trezesc în brațele celor de pe lângă mine sau ei peste mine, nu-mi convenea. Acestea erau gândurile mele și drumul părea infinit de lung.

(Va urma)

Dan Ionescu

Pentru prima dată la Olănești (Anii optzeci)

august 29, 2022 jonescus Lasă un comentariu

În vacanțele pe care le petreceam la sat, cele de iarnă erau propice dialogului mai larg, purtat cu bunicii, despre vremurile copilăriei lor. Eram curios despre înfățișările înaintașilor mei direcți. Când am întrebat cum arăta străbunica paternă, bunicul mi-a oferit un exemplu, în timp ce a întors capul de la fereastra dând în curtea înzăpezită: „Marioara îi seamănă. Are pistrui la fel ca ea”. Comparația mi-a dat câțiva fiori, m-am simțit descoperit, fiindcă încercam să ascund, față de oricine, faptul că și eu aveam. Evitam subiectul. Socoteam că pistruii mă urâțesc și eram complexat. Am cumpărat o cremă (al cărei miros încă mi-l amintesc. Am dat cinci lei pe tubușorul roșu care o conținea) și mă ungeam zilnic pe față. Mă uitam în oglindă, cu veioza îndreptată spre nas, și mi-i număram. Nu am crezut că o banală cremă, cumpărată fără prescripție de la cineva expert în materie, nici măcar părinților nu le-am spus, fiindu-mi rușine, ar avea vreun efect, dar încă înainte de a se epuiza tubul, pistruii mi-au dispărut complet. În contextul frământărilor mele de copil, dialogul m-a ajutat. Bunicul nu considera pistruii vreun defect, ba, dimpotrivă, o înnobilare a pielii etc.

Soră a tatei, cu păr buclat și aproape șaten, mătușa Marioara avea un dar – să laude tot ce trăia. Dacă pășea o treaptă, aceea nu era de beton, ci poleită cu aur ș.a.m.d. Datorită ritmului calm în care ne vorbea, exagerările aveau timp să ia locul realului.

Astfel, în mediul cenușiu al anilor optzeci, am aflat, de la moșica (mătușa Mărioara), despre un loc paradisiac, peste care, mai alaltăieri, au zburat zeii suflând în cimpoaie și peste ale cărui dealuri, astăzi, păstorește nu știu care domn, acela care le găzduiește pe ea și pe Victorița Jujea, însoțite de copii, în fiecare vară.

Am insistat, pe lângă mama, să mergem la Olănești, neapărat în compania mătușii, a cărei prezență ar fi asigurat acuratețea raiului de acolo, fără niciun fel de pierdere a vreunei note luminoase. Denumirea completă „Băile Olănești” îmi inspira imaginea unor oameni fericiți, care, în bătaia soarelui, se scaldă întruna. Susurul izvoarelor nesecate împle văzduhul…

(Va urma)

Dan Ionescu

Bucătăria veche

august 25, 2022 jonescus Lasă un comentariu

Bucătăria veche, sub al cărei șopron mă refugiam deseori, să mă joc de-a pilotul de curse fictive, manevrând roata unei triciclete defecte, se prelungea, înspre grădină, cu ogeacul.

Eram fascinat de poveștile scrise de Frații Grimm; din acel univers, mi-au rămas câteva cuvinte, asupra cărora visam și pe care nu le regăsisem materializate în viața reală. Unul dintre ele era „magiun”.

Într-o vară, a trecut unchiul Ionel pe la noi, însoțit de Cristi, o rudă din Bălăcița, care mereu era pus pe șotii. Ținta lor era dealul cu iarbă, interesați să culeagă fragi, exact ca în basme.

(Va urma)

Dan Ionescu

Ion Barbu. Mathesis și poesis

august 24, 2022 jonescus Lasă un comentariu

Numărul, precum logos-ul, a delimitat pe Adam de paradis.
Rostirea unui număr limită despre atracțiile din Eden ar fi fost inevitabilă. Matematica este o deducere din Dumnezeu sau din stratul inițial al fericirii.
Prin geometria lor, treptele “pretind” efort din partea celor care urcă, dar și speranță – de la cei care încă așteaptă, că vor avea fatum să mai urce o treaptă cel puțin.
Poezia presupusă de imaginea treptelor: poți avea proximitatea cerului, eșalonat, sau a scopului în dragoste etc. : “Cu treptele supui văditei gale/ Sfânt jocul în speranță“.

Citește în continuare →

Dan Ionescu

Icoana Sf. Gheorghe

august 24, 2022 jonescus Lasă un comentariu

Prin clasa a doua / a treia, luasem cunoștință despre istoria țării și l-am asemănat pe Sfântul Gheorghe (din icoană) cu Mircea cel Bătrân – amândoi poartă costum medieval. Modelul icoanei noastre aparținea acelei epoci, a Evului Mediu. Dilema era următoarea: părând de rang autoritar, de ce Sf. Gheorghe se confruntă cu monstrul și nu a desemnat un subordonat sau de ce nu a cerut ajutorul cuiva. Răspunsul tot singur mi l-am dat.

(Va urma)

Dan Ionescu

Icoana

august 22, 2022 jonescus Lasă un comentariu

Pe dreapta, cum intri în curte, se afla bucătăria veche, ai cărei pereți erau din chirpici. Ramele celor două ferestre, precum și ușa din lemn, erau vopsite în alb. Mama nu gătea aici, însă clădirii (de fapt, era o singură „odaie”), așa îi spuneam: bucătăria veche”.

Pentru mine, acea bucătărie era o fortăreața, pe care o asaltam, cu ocazia diverselor jocuri, pe care mi le făceam singur, însă, când îi treceam pragul, păstram un moment de tăcere, datorită unei icoane, cea a Sfântului Gheorghe, pe care, în traiectul vremii, o analizam diferit.

Prima dată, probabil în jurul vârstei de patru ani – senzația părerii de atunci mi-a rămas – , m-a atras coloritul pozei, în special, verdele din care era zămislit balaurul, de către meșterul plastic. Nu mai zărisem o asemenea creatură, precum balaurul de sub copitele calului, și încercam să-mi dau seama de ce era mai amenințătoare decât fiarele sălbatice din deșertul african, dar gândul nu ajungea la final, pentru că intram în altă dilemă, tot pe marginea icoanei – care e motivul saltului în două picioare, al calului, teama sau îndârjirea de a lovi, împreună cu stăpânul, monstrul din cale.

(Va urma)

Dan Ionescu

Absurdul în opera lui I. L. Caragiale (Fragmente. Nuvela Păcat)

august 17, 2022 jonescus Lasă un comentariu

Într-un spațiu fără dimensiune fantastică, mai degrabă modest, are loc pregătirea protagonistului și de plecare și de preîntâmpinare a capcanelor de pe drumul acesta al inițierii, fie într-o profesie, fie într-o aventură a cunoașterii lumii, la pas sau treaptă cu treaptă.

Citește în continuare →

Dan Ionescu