Cum se va fi strecurat voievodul țării – așa i se mai spunea tovarășului, era pus în rând cu marii domnitori -, prin iarba înaltă și uscată de aici, după ce va fi coborât din helicopter? mă întrebam în sinea mea, pentru că nu mă exteriorizam – înțelesesem de la tata să mă feresc să vorbesc despre marele conducător, în fața altora. Și nu deschideam discuția. Nici nu mă interesa. Preferam subiecte despre Eminescu, precum și astăzi.

Îl vedeam pe tovarășul, în imaginație, tresărind prin iarbă, ca iepurele îngâmfat; părându-mi prea scund pentru un asemenea mamifer, îl comparam cu un melc, lent de la natură, însă vioi de la funcție. În contemporaneitate, este întrecut de politicienii mămicilor lor, în micime și lentoare.

(Va urma)