Filmele indiene (III)

Când drama este mai adâncă și nu apare de nicăieri niciun semn de salvare a protagonistului, totuși, se întâmplă ceva – acesta se pune pe cântat. În fundal, răsare un ansamblu profesionist de dans. Deseori, eroii aflați în conflict cântă în duet, își pun pe note muzicale viziunea asupra stării de lucruri. După ce melodia s-a încheiat, lupta se reia, însă efectul imediat al muzicii schimbă direcția. Supapa de aer înzdrăvenește pe cel mai rănit în confruntare, care totdeauna este personajul pozitiv. Spectatorul, însă, rămâne cu întrebarea: ce rol a avut intermezzoul? Este ca în filmele americane de acțiune, când, sub ploaia de gloanțe, Romeo și Julieta (oricare vor fi fost ei, Jason Statham și Qi Shu ori Bruce Willis și Bonnie Bedelia) se îmbrățișează și se sărută de mama focului, surzi la furia din jur.

(Va urma)

Filmele indiene (II)

La ore matinale, precum și astăzi, vizionez filme indiene, în speranța de a adormi la loc. Naivitatea este trăsătura de bază a acestor pelicule. Și, de asemenea, fără să vreau, încerc să identific drama care făcea lumea să suspine în cinematografe, dramă care nu există cu adevărat, fiindcă se observă, de la distanță, faptul că totul este o invenție.

Am surprins, de curând, finalul din O floare și doi grădinari. În timp ce doi bărbați se băteau, ca Făt-Frumos și zmeul din basmele noastre, un copil se ținea de creanga unui pom, să nu cadă în prăpastie. Rădăcinile se desprind de stâncă, exact în momentul în care lupta încetează, iar eroul pozitiv, protectorul copilului, învinge. Încă nu… Personajul negativ își revine și nu se grăbește să-și apere pielea.

În prim-plan, apare o frânghie roșie, care, de acum înainte, trebuie să susțină mai multe evenimente, dintre care esențial este acesta: salvarea copilului, de către protectorul care, încet-încet, coboară spre el, dar, furios, eroul nostru, amintindu-și de omul cel rău, se ridică pe frânghie și, în continuare, luptă.

(Va urma)