S-au dus acele vremuri, pe care le socotesc senine, datorită marii mele speranțe în viitorul pe care l-am străbătut. Principalele obiective erau legate de școală și de carte. Aveam în față treapta a doua, a cărei apropiere îmi dădea fiori. Până la facultate, de la liceu încoace, nu citeam în liniște niciun volum, fiindcă aveam mustrări de conștiință – îndreptățite – că îmi pierd vremea cu „dulci nimicuri”, în loc să tocesc paginile de istorie sau comentariile kilometrice. Dar le-am împăcat pe toate.