Când nu mai am somn și mă trezesc pe la ora trei dimineața, dau drumul la televizor, în special pe Bollywood (numai la aceste ore matinale suport aceste canale tv.), în speranța de a adormi din nou…

Fără să vreau, creierul meu muncește, fiindcă recurge la comparații infinite, între filmele indiene de astăzi și cele de ieri.

Lumea anilor șaptezeci – optzeci revine în atenția mea.

Când se proiecta un film indian, se crea o vâlvă incredibilă – aveai impresia că, dacă nu te duci să vezi Lanțul amintirilor sau O floare și doi grădinari, pământul va sta în loc și te va aștepta și pe tine să te pui în rând cu masele; altfel, nu ai dreptul să mergi în față, pierzi ceva irecuperabil din epocă…

Am mers la cinematograf. Era aglomerație imensă. Totdeauna, abia făceam rost de bilete…

(Va urma)