Caracterizarea lui Harap-Alb

În basmul popular, personajele devin purtătoarele unor valori simbolice, binele și răul. Spre deosebire de textul popular, în basmul cult personajele reflectă viziunea despre lume a autorului. De aceea, în opera lui Ion Creangă, fantasticul este umanizat.

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, operă publicată în revista „Convorbiri literare” în anul 1877, este un basm cult în care particularitățile de construcție a personajului Harap-Alb sunt reprezentative pentru viziunea despre lume a autorului.

PREZENTAREA STATUTULUI SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL

Statutul social.

Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul basmului, când cititorul află că este mezinul craiului. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a Spânului, pentru ca, în final, să dobândească moștenitor al Împăratului Verde.

Statutul psihologic.

Din punct de vedere psihologic, basmul urmărește conturarea personalității fiului de crai. Astfel la început, se dovedește naiv, nu se pricepe la oameni, fiind incapabil să distingă între aparență și esență. Dovedește maturitate în înțelegerea firii umane când intuiește în cei cinci năzdrăvani adevărate ajutoare ce-i vor fi de trebuință la curtea împăratului Roș. Egoismul reprezintă altă slăbiciune a protagonistului, pentru că decide să-i ofere Sfintei Duminici bănuțul doar în momentul în care aceasta îi formulează viitoarea traiectorie inițiatică: „Fecior de crai, vede-te-aș împărat”. 

Statutul moral.

Din punct de vedere moral, Harap-Alb poate fi acuzat de imoralitate, atunci când încalcă sfatul părintesc și acceptă tovărășia Spânului.

RELEVAREA PRINCIPALEI TRĂSĂTURI PRIN DOUĂ EPISOADE / SECVENȚE NARATIVE / SITUAȚII SEMNIFICATIVE

Principala trăsătură a actantului este caracterul său profund uman. Harap-Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale. Le deține în stare latentă și dobândește, prin trecerea probelor, o serie de calități excepționale. El este altfel obligat să depășească probele la care este supus de Spân, însă nu le poate trece singur, de aceea, este ajutat de Sfânta Duminică și de cei cinci năzdrăvani.

Prima secvență.

De exemplu, prima probă pe care protagonistul trebuie să o treacă este aducerea „sălăților” din Grădina Ursului. În această situație, este îndrumat de Sfânta |Duminică, ea fiind cea care îi oferă obiectele magice: o licoare cu somnoroasă fiartă într-o vadră cu lapte dulce și miere.

A doua secvență.

Ultima probă necesită mai multe ajutoare, pentru că este proba cea mai dificilă și constă în aducerea fetei împăratului Roș la curtea Împăratului Verde. La casa Împăratului Roș, Harap-Alb este supus la alte probe: proba focului în casa de aramă, pe care o trece cu ajutorul lui Gerilă, proba pământului și a apei, pe care o trece cu ajutorul lui Flămânzilă și Setilă, alegerea macului de nisip, la care este ajutat de furnici, prinderea fetei transformate în pasăre, probă peste care trece ajutat de Ochilă și de Păsări-Lăți-Lungilă, în vreme ce albina îl ajută la ghicirea fetei. Pe parcursul acestor probe, Harap-Alb are ocazia de a se cunoaște pe sine, descoperindu-și însușiri excepționale: milostenia și bunătatea față de ființele neajutorate, capacitatea de a-și face prieteni și capacitatea de a iubi.

Două elemente de structură și de compoziție

În primul rând, la fel ca în basmul popular, textul lui Ion Creangă dezvoltă tema luptei dintre Bine și Rău, deznodământul surprinzând triumful forțelor Binelui. Harap-Alb este unul dintre reprezentanții Binelui. Tema inițierii este specifică basmului cult, în sensul că drumul parcurs de Harap-Alb este ca un traseu spre interiorul ființei, spre desăvârșire.

În al doilea rând, discursul epic dezvoltă un conflict exterior, între cele două forțe antagonice, dintre Bine și Rău.

În aceeași ordine de idei, perspectiva narativă este obiectivă, cu viziune dindărăt, aparținând unui narator omniscient și omniprezent care narează la persoana a III-a. Oralitatea stilului, ca trăsătură specifică a basmului cult, se reflectă prin intervențiile directe ale naratorului în discurs, precum: „care om nu pune mai presus viața lui decât toate?”.

Nu în ultimul rând, modalitățile de caracterizare a personajului sunt directe și indirecte. Astfel, slăbiciunea de caracter a protagonistului este evidențiată direct atât de narator care afirmă despre el că „este boboc în felul lui la trebi de-aistea”, cât și de Sfânta Duminică: „este mai fricos decât o muiere”. Gesturile, faptele, atitudinile personajului devin adevărate mijloace indirecte de caracterizare.

În concluzie, particularitățile de construcție a personajului Harap-Alb rămân reprezentative pentru viziunea despre lume a autorului.

(686 de cuvinte)