După obicei, Tibru va merge în apele mării, 
iar luna este purtată pe cai de zăpadă. 
Nici inimile nu depun (nu renunță, n.m.) iubirile descântate, 
nici Amor învinsul nu fuge de via pucioasă. 
Ce ți-au ajutat plantele pământului, 
când ai dorit, Colchos, să rămâi acasă, în patrie? 
La ce ți-au folosit, Circe, buruienile Perseide,
când vântul a adus navele nereide? 
Ai făcut totul, ca oaspetele șiret (Ulise, n.m.) să nu plece;
el a dat toate pânzele corabiei, unei fugi sigure. 
Ai făcut totul ca focul sălbatic să nu te ardă,
însă Amorul a stat într-o inimă nedorindu-l. 
Tu putuseși să schimbi oamenii într-o mie de chipuri; 
nu putuseși să schimbi legile sufletului tău. 
Chiar ai fi spus să rămână, prin aceste cuvinte, 
când deja conducătorul Dulichiului dorea să plece:
„Eu nu te mai rog ceea ce mai înainte, îmi amintesc, 
obișnuiam să sper, că tu ai vrea să fii soțul meu. 
Și, totuși, mi se părea că sunt demnă de a fi soția ta,
pentru că eram zeiță, pentru că eram fiica marelui Soare. 
Te rog să nu te grăbești: cer timp pentru încă un joc. 
Ce aș putea să te implor, prin jurămintele mele, 
să-mi dăruiești mai puțin? 
(Ce poate să fie oferit mai puțin, prin jurămintele mele?)
Și vezi valurile frământate și trebuie ca marea să se teamă:
în curând, vântul va fi mai bun pentru pânzele de corabie. 
Care este cauza fugii? Nu se ridică o nouă Troia, 
alt Rhesus nu-și cheamă prietenii la arme.
Acest Amor și Pacea sunt aici. Singură sunt rănită de rău.
Pământul viitor se află sub domeniul tău”. 
Ea vorbea, Ulise dezlega nava. 
Vânturile de sud au purtat cuvintele fără succes,
odată cu pânzele. 
Circe a coborât la preocupările obișnuite
și, totuși, Amorul nu a fost atenuat de ele. 
Așadar, tu, cel care pretinzi ajutorul nostru din carte, 
înlătură credința în farmece și în descântece. 
Dacă te va reține în Roma cauza puternică a iubitei, 
acceptă sfatul meu. El (sfatul meu, n.m.) a fost cel mai bun salvator 
al inimii care a rupt lanțurile ce rănesc 
și a pus, de asemenea, capăt durerii. 

(Va urma) 

Vei fi văzut, dacă altul apreciază ierburile rele ale pământului thesalian, 
că este plăcut să beneficiezi de meșteșugurile magice. 
Această cale a farmecelor este veche; Apollo al nostru prezintă o forță
nevătămată de vreun vers sacru (descântec, n.m.).
Cu mine conducător, umbra nu va fi îndemnată să iasă din mormânt 
(stihiile, la invocarea vrăjilor),
bătrâna (vrăjitoarea) nu va crăpa, printr-o rostire, pământul
și nu va trece semințele de pe un ogor, pe altul,
nici cercul lui Phoebus nu se va face, pe dată, strălucitor. 

(Va urma 

Vei fi văzut dacă altul apreciază ierburile rele ale pământului tessalian,
că este plăcut să beneficiezi de meșteșugurile magice.
Această cale a farmecelor este veche; Apollo al nostru 
arată o operă nevătămată de vreun vers sacru.
Eu conducător umbra nu va fi îndemnată să meargă înainte
în mormânt, nu anul va rupe pământul de versul celui ticălos, 
nu holda va trece peste alte ogoare,
nici, pe dată, cel care face să pălești
nu va fi al pământului lui Phoebus. 

(Va urma)

Când vei fi ieșit odată (din sfera iubirii, n.m. și a celor) o sută de mângâieri 
ale iubirii
și vei lăsa în urmă și proprietatea de la țară și tovarășii și drumul lung, 
socotește că nu este suficient să te depărtezi: amorul lipsește dulce, 
când pierde puterile și cenușa este fără foc. 
Dacă nu te vei grăbi să te întorci la minte,
cineva se va găsi să poarte armele crude ale rebelului Amor 
și te vei întoarce avid și dorind 
și te vei opri (din nou, în capcana lui Cupidon, n.m.).  

(Va urma) 

Țăranul culege strugurele copt 
și musturile curg sub piciorul gol. 
În anumite răstimpuri, apucă-te să culegi ierburile retezate (cosite)
și să cureți, cu un pieptene rar (greblă), ogorul tuns. 
Însuși poți sădi, în grădinile udate, o plantă,
însuși poți conduce undele unui izvor. 

Va fi venit altoirea: drege creanga să primească ramul
și pomul să stea blând printre străini. 

De la un timp, sufletul a prins să se încânte 
de aceste plăceri 
și Amor l-a părăsit, cu aripile neputincioase. 

Sau dezvoltă-ți cultul de a vâna: adesea, ar fi dispărut nedemn
Venus, învinsă de sora lui Phoebus - 
când pe-al tău câine, cu ager miros, îl asmuți după iepuri,
când plasele țin, în juguri atractive, vânatul.
Sau înspăimântă cerbii cu diverse curse
sau să faci să cadă mistrețul, împuns de lance. 

Peștele, care roade cu o gură rea de foame,
se depărtează cu hrana, 
împreună cu aceste arame încovoiate cu momeli foarte mari. 

(Va urma)

Astfel vine și rămâne acest copil (Cupidon, n.m.)...
Ceea ce place acestuia poate să cedeze.
Câmpurile și preocuparea de a le cultiva încântă inimile.
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile lor poverii (jugului),
ca plugul să rănească pământul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor -
acestea ogorul ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
cu greu poartă povara care a rodit. 
Contemplă râurile care dispar într-un murmur plăcut,
privește oile păscând o iarbă fertilă.
Iată! căprițele atacă râpa stâncoasă și bolovanii porniți - 
deja se vor întoarce la iezii lor cu ugerele pline.
Păstorul intonează un cântec dintr-un flaut neegal
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 

Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete
și mama se tânguiește că lipsește vițelul său.
Când roiuri fug de fum, pune dedesubt un vas,
ca să iei din știubei mierea de care este plin 
(variantă: ca nuielele să libereze mierea de care sunt îndoite).

Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte. 
Primăvara furnizează flori. Inima este despovărată de foc. 


(Va urma) 

Tânjești după sfârșitul amorului. Iubirea cedează practicilor:
pune în mișcare treburi! vei fi în siguranță. 
Lenea și somnurile necumpătate. fără niciun pedepsitor
și zarul și orele petrecute cu mult vin veritabil
smulg din suflet, fără rană, toate vigorile. 
Vicleanul Amor se strecoară în suflet, fiind primejdios. 
Acel copil (amor, n.m.D.I.) vânează, de obicei, șederea și
urăște pe cei care muncesc. 
Conferă-i minții goale, de care ești blocat, lucrare. 
Sunt foruri, sunt legi, sunt prieteni pe care să-i aperi.
Îndreaptă-te, prin tabără, cu o togă urbană. 
Sau acceptă îndatoririle tinerești ale sângerosului Marte:
deja plăcerile îți vor da obiectele. 
Iată agerul Persan, pentru o cauză a noului triumf, 
deja vede pe câmpuri steagurile lui Caesar.
Învinge, în mod egal, și săgețile cupidineene și pe parți
și du zeilor strămoșești trofee îngemănate.
Pentru că Venus a fost rănită cu lancea lui Etola,
lasă iubărețului sarcina de a purta războaie. 

Întrebați de ce Egist a făcut adulter?
Motivul este la vedere: era leneș! 
Alții luptau la Ilia cu arme împovărătoare.
Grecia adusese toate forțele (violențele) sale.
Fie că dorea să se ocupe de războaie, nu purta niciunele, 
fie că se afla în for, la Argos era un gol de litigii.
El (Egist, n.m.) a făcut ceea ce a putut: dacă nu a întreprins nimic,   
a iubit. 
(Va urma)

 Mai bine te apropii de o inimă, când deja permite 
să fie atinse rănile sale și va fi aptă pentru sfaturile adevărate. 
Cine, dacă nu cel fără de minte,
intervine să oprească pe mamă 
să plângă la înmormântarea copilului ei, 
ea nu trebuie să fie oprită în acel moment.
Când îi vor fi dat lacrimile, acea durere a sufletului bolnav
ar fi trebuit să fie modelată prin vorbe. 
La timp, medicina este aproape artă: 
leacurile oferite la timp sunt de folos, 
însă date, într-un timp inoportun, dăunează. 
Ba opunându-te, chiar înflăcărezi și ațâți viciile.
Așadar, când vei fi fost vindecabil artei noastre,
caută, prin sfaturile mele, să fugi de primele răgazuri, 
fiindcă acestea te îndeamnă să iubești,
acestea sunt cauza și hrana plăcutului rău.
Dacă te ridici din lene, vei face 
ca armele lui Cupidon să cadă și să zacă fără strălucire. 
Cât se bucură platanul de viță, cât plopul, de undă
și cât trestia cea zveltă, de pământul din mlaștini -
atât iubește Venus tihnele!  

(Va urma)

Numai născându-se, puteam stinge flăcările noi, deșteptate, 
mă grăbeam să salvez pe bolnav, 
pe când, acum, eu îți ofer ajutor lent și târziu. 
Când mânia este în curs, cedează-i. 
Pornirea violentă are începuturi grele pentru toți. 
Înotătorul prost, care ar putea să descindă indirect, pe ocolite, 
luptă să meargă în apele dușmănoase. 
Inima cuprinsă de iubire este neîngăduitoare cu arta
și are cuvinte cu furie, pentru cei care o sfătuiesc. 
Mai bine te apropii, când deja permite să fie atinse rănile sale
și va fi aptă pentru sfaturile adevărate. 
(Variantă: 
Sufletul neliniștit și până acum neîngăduitor cu arta 
a respins și are cuvintele celui care îndeamnă la ură.
Intervin (întreprind un leac) atunci când deja permite 
să fie atinse rănile sale 
și va fi împodobit cu graiuri adevărate). 

(Va urma)

Chiar ziua cea mai apropiată este cea mai bună pentru apărare. 
Cele mai multe fluvii sunt sporite prin strângerea apelor. 
Dacă ai fi știut curând cât de mult te pregăteai să greșești, 
nu ți-ai apăra ochii tăi cu scoarță, Myrrha!
Eu am văzut că rana, care, la început, fusese vindecabilă, 
neglijată, a adus daune de lungă durată,
dar, pentru că ne place să culegem flori pentru Venus, 
spunem continuu: „Mâine, fiecare va deveni același!”. 
Dacă, totuși, momentele primului ajutor au trecut
și vechea iubire șade în sufletul înrobit,
vindecarea este de prisos: dar el, pentru că sunt chemat 
mai târziu la cel bolnav, 
nu va trebui să fie părăsit de ai săi. 
Eroul Poeantius fusese rănit. 
Trebuise să taie din rădăcină, cu o mână sigură, 
această parte. Totuși, se crede că acesta sănătos, după mulți ani, 
a opus, în războaie, o mână zeiască (ultima mână). 

(Va urma)