În oraș, păianjenul uriaș amenință lumea,
a cărei imagine se mărunțește în ochii lui,
ca niște farfurii sparte de greci, la sindrofii.
În deplasarea pe străzi, el se crede imperator,
întrucât, deunăzi, a mușcat de piept
pe conducător; din sângele acestuia,
a luat mândria de a supune pe oricine
îi străbate calea.
Insecta nu este de înțeles,
dar cine,
lăsându-și treburile deoparte,
se apucă de tradus mesaje?
O simplă recunoaștere a statutului,
pe care speră a-l fi dobândit,
prin a i se pune în cârcă niște țoale,
ar stopa-o din frământare -
în aparență, ar ajunge
în rândurile oamenilor
(astfel, ar fi mulțumită și, poate,
s-ar retrage, fuga, din urbea agitată).
Frații Lumiere au trecut pe drum,
vânând-o, îndelung. Văzuseră posibilitatea
de a-i reprezenta nutrirea oricărei idei,
pe ecran
(de a-i instala un bec,
în spatele creierului și de a fi asistat,
apoi,
la întinarea pânzei,
cu mai multe gânduri negre).
Pelicula a reieșit, la proiectare,
tot cu peisajul stradal,
smuls
din orbitele false ale păianjenului colosal.
