În oraș, păianjenul uriaș amenință lumea, 
a cărei imagine se mărunțește în ochii lui,
ca niște farfurii sparte de greci, la sindrofii. 

În deplasarea pe străzi, el se crede imperator, 
întrucât, deunăzi, a mușcat de piept 
pe conducător; din sângele acestuia, 
a luat mândria de a supune pe oricine 
îi străbate calea. 

Insecta nu este de înțeles, 
dar cine,
lăsându-și treburile deoparte, 
se apucă de tradus mesaje?
O simplă recunoaștere a statutului, 
pe care speră a-l fi dobândit,  
prin a i se pune în cârcă niște țoale,
ar stopa-o din frământare - 
în aparență, ar ajunge 
în rândurile oamenilor
(astfel, ar fi mulțumită și, poate,
s-ar retrage, fuga, din urbea agitată). 

Frații Lumiere au trecut pe drum,
vânând-o, îndelung. Văzuseră posibilitatea
de a-i reprezenta nutrirea oricărei idei, 
pe ecran
(de a-i instala un bec,
în spatele creierului și de a fi asistat,
apoi,
la întinarea pânzei,
cu mai multe gânduri negre).

Pelicula a reieșit, la proiectare,
tot cu peisajul stradal,
smuls
din orbitele false ale păianjenului colosal.