Nu găsești loc de parcare, însă, dacă stabilești dinainte, la hotelul ales, nu sunt dificultăți.
Am intrat în Sarandë, pe o ploaie care dădea semne că încetează. Când am coborât din mașină, era deja soare.
M-am învârtit de două ori în jurul hotelului (GPS m-a dus exact la adresă, dar nu-l vedeam, pentru că nu era marcat așa cum mă așteptam, cu frontispiciu eclectic). Am sunat la recepție. Între timp, le-am transmis locația. A venit să mă ajute (cu parcarea) fiul patronului: conducea un scuter. Am parcat lângă o stație de încărcat mașini electrice, într-o dungă, înspre trotuar. Era loc numai pentru un lat de mașină, în rest, nici să arunci un ac.
Mașini din toată lumea (la volan: bătrâni relaxați, femei de toate vârstele etc.) – din Italia, România (de la noi, preponderent, din Arad și Timișoara), Danemarca, Polonia, Germania, Grecia, Kosovo, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru etc. Tot globul se strânsese acolo.
(Va urma)