I.

De ce Iisus nu vindecă toți orbii, ologii?… De ce este de preferat excepția, de ce nu totalitatea să beneficieze de minune, binefacere și vindecare? Asta ar fi întrebarea, în termeni secularizați, deși nu sunt sigur că la întrebările de acest fel, cu sursa în textele scripturale, se poate răspunde în limbajul și cu sensurile lumii secularizate.
Cred că minunile privesc cazuri singulare din cauza grijii de a nu perturba timpul și limitele stabilite pentru durata acestuia. Este ca și cum s-ar cere ca lumea să atingă vârsta care i s-a prescris înainte de termen. Nicio apocalipsă nu poate avea loc înainte de termen, deși în cursul lumii oamenii mor pe rând, iar generațiile la fel…

II.

O minune nu schimbă legea, este doar un caz singular, aparte, nu transformă și nu neagă direcția lumii. Dacă ar fi vindecat pe toți orbii, Iisus ar fi schimbat legea atunci când aceasta nu ajunsese la capăt. Or, cum spune El însuși, nu a venit să schimbe legea, ci s-o împlinească. Lumea nu ajunsese la capătul timpului hărăzit. Acesta este și sensul minunii: ceva contrar legii, dar care, în ciuda contradicției, nu este o negație și nici afectare. Putem dezbate o astfel de situație în literatură. Ceva de felul acesta are loc în Marile speranțe, romanul lui Dickens, ceva de felul minunii, atunci când personajul primește în chip miraculos un capital misterios.