La răsăritul primei luminări,
am pornit către oraș.

În trunchiul copacilor, se aud sevele...
Dintr-un astfel de vuiet,
floarea caișilor și-a arătat frumusețea.
Și cea a corcodușilor!

Inima mea rămâne
în întuneric,
ca o oglindă 
care nu a mai reflectat
chipuri senine.

La suprafață,
sunt ușor,
dar înăuntru, încărcat
de rana orgoliului...

„Viața merge înainte!" -
un moto nezdruncinat  
de nicio zi a prăbușirii lumii,
pe drumul timpului.