Nici îngerii n-au înțeles ce însemni, 
le-a fost mai simplu să declare sacerdoților 
că ești un moșneag proptit în baston, 
așteptând să treacă ziua, 
la poartă, pe bancă.
Seamănul nostru, oricare va fi fost,
cu partea-i de vis din alcătuire 
- cea de lut îl tot trage înspre târâșul 
inspirat de șarpele din cosmos  - 
a nădăjduit spre Tine, ca înspre un frate mai mare, 
deși nu i-a fost deloc ușor, 
dar Ți-a văzut Fiul, pe Iisus, pe cruce, 
amenințat de vulturul care și pe Prometeu l-a ros, de la ficat, 
spre inima cu milă pentru fiara bătrână, om:
și a fixat o scară în suflet, spre cer, 
diferită de Turnul Babel, 
care în talpă îți era piron; cu fiecare închinare, 
întărită cu post, 
urca o treaptă spre istoria fără ani, 
care „Paradis” s-a numit.
Adam și Eva prin iarba verde au hălăduit, 
nevăzând uscăciune, 
nici pe șarpele adormit într-un somn fals, 
în cine știe ce genune 
(șarpele-și arunca aiurea veninul 
care tocea bucăți din paradis, 
lăsând cratere în urmă, pe sub burtă).
Te-ai arătat în istorii, 
cu o falcă în cer și alta în pământ,  
supărat pe oameni -
o spune Sfântul Anton, 
care a reparat paradisul stingher, 
cu propria eroziune a genunchilor, 
împinși în podea, pentru îndelungi rugăciuni, 
de ceasuri întregi - îngerii i se adunau în spate, 
ca un șir de raze întruchipate.