Trezire la ore ciudate, telefonul ca un judecător implacabil,
4,30 și simțuri în dezacord, oboseală și neliniște,
Televizorul devine tovarăș de insomnie,
Dramaturgie nocturnă, în speranța unui somn fugar.

Rutina adoptată în zilele mai leneșe,
Ochi închiși, cosmosul palpitând în surdină,
Liber să plutească în vremea eternă,
Fără a lăsa urme în tumultul vital.

Dușul devine ritual de trezire,
Gânduri despre greutatea bătrâneții,
Sub apa caldă, reflecții inopinate,
În euforia împrospătării sub para de metal.

Totuși, întrebările despre bătrânețe persistă,
Fredonez încet o melodie, 
fără tracul pe care-l am, 
dacă ar fi să-l cânt în fața oricui, 
chiar a unui manechin neînsuflețit, 
când m-aș bloca!