Anii s-au dus fulgerând peste umeri,
nici nu i-am strâns, nici nu i-am pus în vorbe,
umbra lor trece ca fumul din lampă —
fără regrete.

Vremea îmi dă, după legi neștiute,
ani ce-ar putea să mai țină o viață —
poate treizeci, poate mai puțini.

Dacă s-ar rupe în zori firul de viață,
n-aș întreba, n-aș striga —
tot ce-am avut a trecut ca o apă,
clară și rece.

Vine sfârșitul cu pas liniștit,
fără furtuni, fără plânsete grele.
Toate se-ncheie cum pleacă o toamnă —
fără durere.