Câmpurile și plăcerea de a le cultiva încântă inimile. 
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile jugului,
ca plugul să rănească adânc ogorul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor: 
acestea țarina ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
pomul poartă, cu dificultate, povara care a rodit. 
Privește râurile care dispar, într-un murmur plăcut;
Privește oile păscând o iarbă fertilă. 
Iată și căprițele: ele atacă peretele din râpa stâncoasă 
și bolovanii porniți;
deja se vor întoarce (căprițele, n.m.), cu ugerele pline, la iezii lor.
Păstorul intonează cântece dintr-un flaut neregulat (nai, n.m.)
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 
Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete
și bivolița se tânguiește că lipsește vițelul ei.

Ce să mai spun, când roiurile (de albine, n.m.) fug de fumurile puse dedesubt,
ca să iei din știubei (stupi, n.m.) mierea de care este plin. 
Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte,
primăvara furnizează flori, 
iarna este despovărată de foc (de caniculă, n.m.).

Țăranul culege strugurele copt în toamnă
și musturile curg sub talpa goală,
în anumite timpuri, strânge ierburile retezate (fânețele, n.m.) 
și curăță cu un pieptene rar (greblă, n.m.) ogorul tuns. 

Însuți poți pune, în grădinile udate, o plantă;
însuți poți dirija undele unui izvor. 
Va fi venit vremea altoirii: fă creanga să primească 
ramul nou
și pomul va sta blând printre străini. 
De la un timp, sufletul a prins să se încânte de aceste îndeletniciri 
și Amor l-a părăsit, cu aripile zdrențuite.

Țăranul culege strugurele copt în toamnă
și musturile curg sub talpa goală,
în anumite timpuri, strânge ierburile retezate (fânețele, n.m.) 
și curăță cu un pieptene rar (greblă, n.m.) ogorul tuns. 

Însuți poți pune, în grădinile udate, o plantă;
însuți poți dirija undele unui izvor. 
Va fi venit vremea altoirii: fă creanga să primească 
ramul nou
și pomul va sta blând printre străini. 
De la un timp, sufletul a prins să se încânte de aceste îndeletniciri 
și Amor a ieșit (din suflet, n.m.) cu aripile neputincioase.

Câmpurile și plăcerea de a le cultiva încântă inimile. 
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile jugului,
ca plugul să rănească adânc ogorul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor: 
acestea țarina ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
pomul poartă, cu dificultate, povara care a rodit. 
Privește râurile care dispar, într-un murmur plăcut;
Privește oile păscând o iarbă fertilă. 
Iată și căprițele: ele atacă peretele din râpa stâncoasă 
și bolovanii porniți;
deja se vor întoarce (căprițele, n.m.), cu ugerele pline, la iezii lor.
Păstorul intonează cântece dintr-un flaut neregulat
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 
Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete
și bivolița se tânguiește că lipsește vițelul ei.

Ce să mai spun, când roiurile fug de fumurile puse dedesubt,
ca să iei din știubei (stupi, n.m.) mierea de care este plin. 
Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte,
primăvara furnizează flori, 
iarna este despovărată de foc (de caniculă, n.m.).

Câmpurile și plăcerea de a le cultiva încântă inimile. 
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile jugului,
ca plugul să rănească adânc ogorul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor: 
acestea ogorul tău ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
pomul poartă, cu dificultate, povara care a rodit. 
Privește râurile care dispar, într-un murmur plăcut;
Privește oile păscând o iarbă fertilă. 
Iată și căprițele: ele atacă peretele din râpa stâncoasă 
și bolovanii porniți;
deja se vor întoarce (căprițele, n.m.), cu ugerele pline, la iezii lor.
Păstorul intonează cântece dintr-un flaut neregulat
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 

Alții luptau la Ilion, cu arme împovărătoare.
În Grecia, se adunaseră toate armatele. 
Fie că dorea să se ocupe cu războaiele,
nu purta niciunul,
fie că în for, erau atâtea probleme,
Argus era lipsit de procese.
A făcut ceea ce a putut: dacă nu a făcut nimic, 
a iubit. 
Astfel, acest copil (Cupidon, n.m.) vine, 
astfel rămâne.  
 

Moleșeala și nopțile sub niciun salvator al somnului
și zarul și tâmplele zdruncinate de mult vin curat,
toate răpesc sufletului forțele, fără rană (fără să rănească, n.m.).
Vicleanul Amor este plin de primejdii.
Acest copil (Cupidon / Amor, n.m.) urmărește, de obicei, odihna;
el urăște pe acelea care se fac: oferă goalei nunți, 
de care este stăpânit, 
lucrul trebuitor. 
Sunt foruri, sunt legi, sunt prieteni pe care să-i păstrezi.
Mergi prin tabără, (îmbrăcat, n.m.) într-o togă urbană 
sau acceptă îndatoririle tinerești ale unui Marte însângerat 
(îndatoririle războiului, n.m.).
Desfătările (zadarnice n.m.) deja își vor fi dat obiectele pieirii. 
Iată iutele persan, (pregătit, n.m.) pentru o cauză nouă a marelui triumf, 
deja zărește armele sale, pe câmpurile lui Caesar. 
Învinge, în mod egal, și săgețile cupidoniene și pe parți 
și întoarce, la zeii strămoșești, cele două trofee. 
Pentru că, odată, Venus a fost rănită de lance, 
Etola dă însărcinare iubărețului de a purta războaie cu sine. 
Întrebați de ce Egisthus a făcut adulter?
Cauza este la vedere: era leneș!  
Alții luptau la Ilion cu arme împovărătoare.

Pornirea violentă are începuturi grele pentru toți. 
Sufletul neliniștit și până acum îngăduitor cu arta
a respins și are cuvintele celui care îndeamnă la ură.
Trebuie să prepar un leac mai bun, 
când deja (sufletul, n.m.) permite să fie atinse rănile sale
și va fi apt pentru graiuri (vorbe, n.m.) adevărate.
Leacul este aproape artă, oferit la timp. 
Așadar, când vei fi vindecabil artei noastre,
să fugi, prin sfaturile mele, de primele răgazuri. 
 
Cât de mult se bucură platanul de viță, 
cât de mult, poporul, de undă (de valuri, n.m.)
și cât de mult, trestia, de pământul mlăștinos (nămolos, n.m.), 
atât Venus iubește petrecerile.
Dacă te ridici din plăcerile neînsemnate, 
vei face ca armele lui Cupidon să cadă
și să zacă fără strălucire.
Amorul cedează lucrurilor și tu vei fi la adăpost.

Dar, Doamne,
Adam a îngăimat, 
de ce nu ai scos din rădăcini 
pomul interzis
și pe mine să mă fi păstrat în rai,
în locul vegetalului - 
deja dobândisem cunoștința binelui 
și a răului;

Obs. 
Continuare în Privat

Am pus mâna și am dres urma erorii umane.
Am evitat învălmășeala din grădina Edenului. 
Îngerii și eonii zburau, cu motoare la aripi,
care încotro, să mă ajute. Ochiul lor 
le arăta rana din Mine. 
De la atâtea bătăi de aripi,
era vijelie în paradis, 
pomii aceia grozavi, 
cu trunchiuri groase de lumină
și rădăcini adânci,
înfipte în planete, 
se despuiau de frunze. Ți-am trimis, 
Adam, 
ca să vezi frecvența eforturilor,
pasărea colibri. Uită-te la ea, când ai vreme.
Inventează lupa și cercetează-i 
mișcarea aripilor. 

(Va urma)
Prima parte are vizibilitate în Privat.

O, Adame! striga din pom 
glasul lui Dumnezeu,
golul pe care l-ai lăsat în rai, 
l-am înfundat cu o bucată 
de stambă,
însă fără eficiență,
fiindcă vuietul lumii de jos 
a suflat-o imediat.

Odată cu izgonirea ta,
mai mulți sori s-au dislocat 
din locul lor din cosmos
și a trebuit, din nou, 
prin logos, materia să o repar. 

Am șters mucegaiul din cer. 

Inițial, 
peste gol, 
am fixat oglinzi,
însă,
de câte ori treceam,
în fugă, pe acolo, 
Mă întrezăream pe Mine
și Mie-Mi
Eu, 
Cel fără de cauză apărut, 
Îmi păream zămislit 
după chipul și asemănarea ta, 
Adam! 
Dintr-o mare părere de rău pentru tine, 
inversasem rolurile, 
în viziunea Mea, 
iată unde Mă adusese gestul tău
necugetat, 
acela de a fi dat crezare unei vietăți fatale!

Dacă ar fi rămas golul în rai, 
s-ar fi văzut negura din sufletul Meu.
Toți eonii ar fi alergat la Mine -
așa este natura lor: să vindece! -,
pentru a depune, ca pe un foc, 
energia lor, peste rana Mea
și de unde, pe viitor, să mai aibă ei, 
adjuvanții Mei, 
putere să țină creația,
 sub veghe? 


(Va urma)